Current track

Title

Artist


Gheorghe Mihoc, matematician, statistician, membru titular al Academiei Române

#Postat de on iulie 7, 2025

Gheorghe Mihoc, (n. 7 iulie 1906, Brăila – d. 25 decembrie 1981, București), a fost un matematician, statistician, membru titular al Academiei Române. Împreună cu Octav Onicescu, a pus bazele Școlii Matematice Românești de Teoria Probabilităților și Statistică Matematică.

În 1908, familia Mihoc s-a mutat la București, unde Gheorghe Mihoc a urmat școala elementară și Liceul „Gheorghe Șincai”. A început studiile universitare la Facultatea de Științe a Universității din București și a obținut licența în matematică în 1928.

Sursa foto: https://www.printrecarti.ro/172397-gheorghe-mihoc-programarea-matematica.html?gad_source=1

A plecat apoi în Italia, unde a urmat cursurile Facultății de Statistică de la Universitatea din Roma, înființată de reputatul statistician Corrado Gini. În iulie 1930, și-a obținut doctoratul în științe actuariale sub îndrumarea lui Guido Castelnuovo.

Întors în țară, i s-a oferit un post de profesor la Școala de Statistică, Actuariat și Calcul din București, condusă de Octav Onicescu. A predat aici matematică actuarială între 1930 și 1948.

Pe 28 aprilie 1934, a devenit doctor în matematică la Universitatea din București cu teza Asupra proprietăților generale ale variabilelor statistice independente. Din comisie au făcut parte Dimitrie Pompeiu (președinte), Anton Davidoglu și Octav Onicescu.

Din 1937, a fost asistent al lui Octav Onicescu, mai întâi în mecanică, apoi în algebră și calculul probabilităților. Între 1942 și 1946 a fost conferențiar la Facultatea de Fizică-Chimie. În 1946 a devenit profesor de matematică financiară la Academia Comercială din București.

După reforma învățământului din 1948, a fost numit șef al catedrei de calculul probabilităților și statistică matematică, funcție pe care a deținut-o până în 1973.

Funcții și distincții

  • 1929: Statistician la Institutul Central de Statistică
  • 1948–1951: Director general al Institutului Central de Statistică
  • 1951–1960: Decan al Facultății de Matematică-Fizică
  • 1960–1963: Prorector al Universității din București
  • 1963–1968: Rector al Universității din București
  • 1955: Membru corespondent al Academiei Române
  • 1963: Membru titular al Academiei Române
  • 1964–1975: Director al Centrului de Statistică al Academiei
  • 1964: Profesor emerit
  • 1969: Om de știință emerit
  • 1962: Laureat al Premiului de Stat
  • 1980–1981: Președinte al Academiei Române.

Lucrări (selecție)

  • Curs de matematici actuariale (1932)
  • La dépandance statistique. Chaînes et familles de chaînes discontinues (1937, în colaborare)
  • Calculul probabilităților (1939, în colaborare)
  • Tratat de matematici actuariale (1943)
  • Les chaînes des variables aléatoires. Problèmes asymptotiques (1943, în colaborare)
  • Elemente de calculul probabilităților (1954)
  • Calculul probabilităților și aplicații (1956, în colaborare)
  • Curs de matematici pentru statisticieni și economiști (1956, în colaborare)
  • Lecții de statistică matematică (1957, în colaborare)
  • Teoria matematică în operațiile financiare (1960, în colaborare)
  • Matematici aplicate în statistică (1963, în colaborare)
  • Bazele matematice ale programării liniare (1964, în colaborare)
  • Statistică matematică (1966, în colaborare)
  • Matematici pentru economiști (1966–1971, 3 volume, în colaborare)
  • Teoria probabilităților și statistică matematică (1970, în colaborare)
  • Modele matematice ale așteptării (1974, în colaborare)
  • Bazele matematice ale teoriei fiabilității (1975, în colaborare)
  • Tratat de statistică matematică (1976–1979, 3 volume, în colaborare).

Bibliografie

  • Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *