Gheorghe Manea, inginer român

Gheorghe Manea (n. 8 aprilie 1904, Râmnicu Sărat – d. 3 ianuarie 1978, București) a fost un inginer român de renume, ales membru corespondent al Academiei Române în 1963.

S-a născut într-o familie veche armeană, fiind al doilea fiu al lui Cristea Manea, avocat, și al Elenei Manea (născută Ciuntu). A urmat cursurile primare în orașul natal și a fost elev al Liceului Internat din Iași în perioada Primului Război Mondial, absolvindu-l ca șef de promoție în 1922. În același an, a obținut bacalaureatul, iar în 1923 a plecat la Berlin pentru a studia ingineria, cu sprijinul Comunității Armene, la Școala Politehnică Charlottenburg. A absolvit Facultatea de Construcții de Mașini, obținând diploma de inginer mecanic la 14 mai 1928.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Română#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=921512900105222&set=a.2111665185829725

În perioada 1930-1932, a urmat studii pentru doctorat cu profesorul Föttinger, renumit pentru inventarea cuplajelor hidromecanice. După decesul tatălui său în 1929, s-a confruntat cu dificultăți financiare, dar a reușit să se întrețină printr-un curs de sudură autogenă și electrică. În acea perioadă, a făcut practică în marile uzine germane Siemens-Schuckert, fabrica de locomotive și turbine cu abur Borsig din Berlin, fabrica de motoare Diesel „Deutz” din Köln și la fabrica de pinioane Döring din Berlin. Teza sa de doctorat, susținută pe 18 iunie 1932, cu titlul „Determinarea variației vitezelor și presiunilor de-a lungul paletelor de formă oarecare ale unui rotor de turbină fără celule”, este considerată o lucrare clasică în domeniu și a fost citată, printre altele, în „V.R. Hawthorne High-Speed Aerodynamics and Jet Propulsion” (vol. 10/1964).

Întors în România în 1933, și-a început carierea didactică și de cercetare. A fost numit asistent la Catedra de Organe de Mașini din Secția Electrotehnică a Școlii Politehnice București. A inițiat excursii tehnice pentru studenți, pentru a-i familiariza cu industria românească.

În 1940, Gheorghe Manea a devenit conferențiar, iar în 1944 șef de catedră. A elaborat cursuri importante pentru studenți, printre care „Organe de Mașini”, un manual premiat de Academia Română. Între 1934 și 1937, a lucrat la Societatea Astra-Vagoane, unde a organizat producția de vagoane și motoare. Experiențele sale în acest domeniu au fost publicate într-o lucrare intitulată „Amenajarea, organizarea și exploatarea fabricilor” (1944), care a obținut premiul Academiei Române în 1946.

În anul 1948, Gheorghe Manea a fost numit director general al planificării la Întreprinderile Metalurgice ale Statului și, ulterior, director adjunct al Centralei Industriale a Metalurgiei Prelucrătoare. Începând din 1960, a realizat cercetări în domeniul materialelor plastice și al roților dințate, publicând lucrări precum „Asupra utilizării maselor plastice, în special poliamidele, în construcția lagărelor de alunecare” (1961) și „Masele plastice celulare” (1978), ultimele lucrări fiind recunoscute și solicitate în afaceri internaționale.

Pentru meritele sale științifice, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1961 și a primit numeroase distincții, inclusiv Medalia și Ordinul Muncii.

Distincții

• Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România (1969), ca semn de recunoaștere a contribuției sale în educația și formarea inginerilor.
• Ordinul Meritul Științific, clasa a II-a (1971), pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului și științei în România.

Gheorghe Manea a decedat la 3 ianuarie 1978, la București, după o lungă suferință.