Radu Brateș, poet român

Numele literar al profesorului blăjean Gheorghe I. Biriș (1913-1973), preot greco-catolic, este Radu Brateș. După interzicerea Bisericii Unite, el a fost alungat de la catedra din Blaj și a fost nevoit să predea limba română într-un sat de pe malul Prutului, Rogojeni (noiembrie 1948 – octombrie 1949). În perioada 1949-1952 a lucrat ca redactor la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj, la Dicționarul Limbii Române al Academiei R.P.R.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Radu_Brates.jpg

Urmaș al unui destin tragic, Brateș a fost urmărit de Securitate, anchetat și în cele din urmă închis, fiind trimis în lagărul de muncă forțată de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a suferit aproape doi ani (1952-1954). Similar lui Andrei Ciurunga, un alt poet al Canalului, Radu Brateș ar fi putut spune: „Istoria care curge acum întoarsă/ Va ține minte și-ntre foi va strânge/ Acest Danubiu care-acuma varsă/ Pe trei guri apă și pe una sânge.” El a compus versuri în minte, recomandându-se astfel drept un poet al suferinței din acea perioadă, pe care le-a transcris cu o caligrafie admirabilă. Două dintre elevii săi, poeții Ion Brad și Petru Sechel, le-au publicat în 2008 sub titlul Scrise-n furtună, în formă anastatică. În 2013, fiica sa, profesoara Liana Biriș, a realizat o reeditare luxurioasă, cu multe adăugiri și imagini fotografice, sub titlul Trăite și scrise-n furtună (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca).

Poeziile lui Brateș sunt împărțite în două cicluri: I. Lângă apa Prutului și II. Tristia, ambele fiind sub influența unui motto din Tristele lui Ovidiu: „…nihil hic nisi triste videbis/ Carmine temporibus conveniente suis” (Nu vei vedea aici decât lucruri triste/ În vers potrivit cu vremurile lor). Fiind și un bun latinist, poetul a ales acest fragment din elegia ovidiană pentru a reflecta perfect tonalitatea dominantă a poeziilor sale.

În primul ciclu, Lângă apa Prutului, poezia adoptă forma unor „scrisori din exil”, inspirate de Ponticele ovidiene. Așa cum Ovidiu a fost exilat la Pontul Euxin, Brateș a fost nevoit să se stabilească în Rogojeni, la granița cu U.R.S.S. Poeziile sale reflectă durerea despărțirii și dorul de familie, amintind de Ultima noapte la Roma a lui Ovidiu. Poeziile sunt „scrisori familiale” în care poetul, departe de cei dragi, evocă o natură pustie, simbolizând starea sa de suflet. Prutul devine un personaj viu, un simbol al zbuciumului său interior: „Rătăcesc pe drum pustiu/ Și mă zbucium și tresalt/ Cum se zbate Prutul viu/ Dintr-un mal în celălalt.” Versurile vorbesc despre un popor care se zbate, dorind să rupă lanțurile opresiunii, în paralel cu dorința de a reconcilia două țări despărțite. De asemenea, poetul avertizează că „nu-i viața basm”, subliniind cum oamenii s-au înstrăinat de valorile lor creștine, iar tehnologia le-a dezumanizat sufletul. Totuși, există și momente de speranță, susținute de religiozitatea poetului: „Vei veni, Isuse, toți Te vor vedea”, un ecou al imnului cristic al deținuților politici de la Sighet. Alte poezii reflectă tonalitatea doinelor de jale, cu influențe din lirica eminesciană și populară.

Al doilea ciclu, Tristia, surprinde suferințele de la Canal, fiind o poezie a închisorilor și a muncii forțate. Această „nouă Tristie la Pontul Euxin” este marcată nu doar de exil, ci și de suferințele extreme îndurate în lagăr. Poeziile sunt pline de imagini dantești, cu o atmosferă de infern: munca istovitoare la Canal, accidentele tragice, și zbaterea deținuților care „își sapă propriile morminte”. Chiar și în mijlocul acestei suferințe, visurile de libertate și amintirile din afară aduc o rază de speranță. În aceste clipe rare de reverie, „caișii în floare” evocă tinerețea pierdută. Versurile din finalul ciclului aduc imaginea unui viitor mai bun: „Văzduhul va surâde blând/ Iar noi, slujbașii visului, din nou/ Aduce-vom ofrandă omenirii.”

Poezia carcerală a lui Radu Brateș se remarcă printr-o profundă interiorizare a suferinței, tratată cu răbdare și discreție creștină, și prin alternanța între imagini de disperare și rare luminișuri de nădejde. Spre deosebire de alți poeți ai temniței, cum sunt Radu Gyr sau Andrei Ciurunga, Brateș evită furia și apocalipticul, optând în schimb pentru o reflecție plină de durere, dar și de speranță.

Sursa: https://romanialiterara.com/2023/03/radu-brates-poet-al-canalului-50-de-ani-de-la-moarte/