Gheorghe Cucu s-a născut în comuna Puiești, fiind al șaselea dintre cei nouă copii ai lui Vasile Cucu, țăran și cizmar, și ai Smarandei Cucu. Și-a început pregătirea muzicală la Bârlad, unde a urmat școala primară și Școala de cântăreți bisericești. Printre profesorii săi s-au numărat psaltul Damian Rânzescu, Athanasie Popovici, profesor de teorie și solfegii și dirijor al corului bisericii „Domneasca”, precum și psaltul Ion Botoi.
Ulterior, a plecat la Brăila, unde a activat ca tenor la biserica „Sfinții Voievozi”. Și-a continuat studiile muzicale la Conservatorul din București, iar pregătirea sa s-a desăvârșit la Paris, unde, începând din 1907, a urmat cursuri de armonie și contrapunct la Conservatorul Național și la Schola Cantorum.
În perioada 1916–1919, Gheorghe Cucu a fost dirijor al corului Mitropoliei din București. Activitatea sa artistică și pedagogică a fost apreciată prin mai multe distincții, printre care premiul al doilea „George Enescu” pentru coruri religioase, obținut în 1919, Premiul Societății Compozitorilor pentru culegeri de folclor, în 1925, precum și Medalia de aur la Expoziția din 1906.
A avut și o importantă activitate didactică. În 1920 a fost profesor provizoriu de Teorie și Solfegii la Conservatorul din București, apoi profesor la Seminarul „Nifon” din București, între 1920 și 1932. Din 1928 până în 1932 a predat Armonie la Academia de Muzică Religioasă din Capitală.
Gheorghe Cucu a încetat din viață la București, la 24 august 1932, și a fost înmormântat în Cimitirul Ghencea.
Prin creația sa, prin activitatea de dirijor, profesor și cercetător al folclorului, Gheorghe Cucu rămâne una dintre personalitățile importante ale muzicii românești de la începutul secolului al XX-lea. Opera sa demonstrează felul în care tradiția populară și muzica cultă se pot îmbina într-o expresie artistică autentic românească.
Jurnal FM 
