Carol Davila, medic și farmacist român, de origine franceză

Carol Davila, cunoscut și sub numele de Charles Davilla sau Carlos Antonio Francisco D’Avila, s-a născut la data de 4 aprilie 1828 (posibil în Parma) și a decedat pe 24 august 1884 în București. A fost un medic, ofițer și profesor de o importanță deosebită în istoria medicinei românești.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_Davila#/media/Fi%C8%99ier:Carol_Davila_(1).jpg

Davila a studiat medicina la Paris, unde și-a obținut titlul de doctor. În 1853, la invitația domnitorului Barbu Știrbei, a sosit în București pentru a organiza serviciul medical românesc. A fost numit la conducerea Spitalului Militar din București și a început o serie de vizite în țară, investigând apele cu efect curativ din zona Călimănești-Căciulata, pe care le-a recomandat atât în țară, cât și în străinătate (1855).

În același an, Davila a fondat Școala de Mică Chirurgie la Spitalul Creștin, care, cu sprijinul lui Nicolae Kretzulescu, a devenit în 1857 Școala Națională de Medicină și Farmacie, transformată ulterior, în 1869, în Facultatea de Medicină.

A elaborat măsuri pentru protecția sănătății muncitorilor și a organizat primele dispensare din țară. Împreună cu un horticultor austriac, a înființat Grădina Botanică din București, destinată instruirii studenților mediciniști și aprovizionării farmaciilor cu plante medicinale.

Davila a contribuit și la organizarea învățământului veterinar și farmaceutic, alături de farmacistul Hepites. A înființat mai multe societăți, printre care „Societatea Medicală” (1857), „Societatea de Cruce Roșie” și „Societatea Științelor Naturale” (1876), și a fondat reviste de specialitate, precum „Monitorul Medical” (1862) și „Gazeta Medicală” (1865). Din 1861, a inițiat înființarea orfelinatelor, începând cu unul de fete și apoi unul de băieți.

A fost pionierul sistemului de consultații gratuite în spitale pentru persoanele sărace, a instituționalizat sprijinul pentru persoanele cu handicap, înființând o școală de surdo-muți cu ateliere de tâmplărie și sculptură. De asemenea, a contribuit la crearea serviciului de ambulanțe și trenuri militare, salvând mii de vieți.

În timpul Războiului de Independență (1877-1878), Davila a condus serviciul sanitar al armatei. Printre lucrările sale de specialitate se numără „Profilaxia sifilisului” (1853) și „Aerul atmosferic” (1871).

Carol Davila rămâne o personalitate marcantă în istoria medicinei românești, fiind considerat creatorul serviciului medical și farmaceutic românesc și un promotor al integrării țării în circuitul medical european.

Bibliografie

Stoica, Stan (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Carol_Davila