George Meniuc, director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător moldovean

George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău – d. 8 februarie 1987) a fost un important director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător din RSS Moldovenească.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Meniuc#/media/Fi%C8%99ier:George_Meniuc.jpg

Născut în Chișinău într-o familie de origine proletară, George Meniuc a început să scrie versuri la vârsta de 14 ani, în 1932, iar în 1934 a publicat prima sa poezie, „La țară”, în revista „Mihai Eminescu”. A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937 și a continuat studiile la Universitatea din București, la Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), având ca profesori personalități remarcabile, precum Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti și Mircea Florian. A colaborat ulterior cu Ovidiu Bîrlea, colegul său din perioada universitară.

Primele sale versuri au fost publicate în diverse reviste de liceu, printre care „Licuricii”, „Armonia” și „Revista noastră”. După debutul său în 1939 cu placheta de versuri „Interior cosmic” și volumul de eseuri „Imaginea în artă” (1940), George Meniuc s-a reîntors în 1940 la Chișinău, experiență pe care o va regreta ulterior. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost evacuat în Uzbekistan.

După război, sub regimul sovietic, Meniuc a fost nevoit să se conformeze ideologiei oficiale și să se abată de la modernismul literar. A scris poezie de inspirație folclorică și basme pentru copii, iar în această perioadă a fost membru al PCUS din 1953.

În 1955, George Meniuc a devenit redactor-șef al revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care revista a avut 33 de numere. În 1969, poeziile sale din anii 1937-1940 au fost reînnoite și republicate în volumul „Vremea Lerului”. Meniuc a fost recompensat cu Premiul de Stat al RSSM pentru literatură în 1972 și cu titlul de „Scriitor al poporului” în 1982. Lucrările sale au fost traduse în limba rusă, armeană, franceză și spaniolă, fiind difuzate atât în Moldova, cât și în Uniunea Sovietică.

George Meniuc a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. A avut trei căsnicii și o fiică, Olga.

Scrieri

Poezii:

• 1948 – Cântecul zorilor
• 1954 – Poezii
• 1956 – Strofe lirice
• 1957 – Poeme
• 1958 – Versuri alese
• 1969 – Vremea Lerului
• 1979 – Florile dalbe
• 1983 – Toamna lui Orfeu

Nuvele:

• Delfinul
• Scripca prietenului meu
• Întunecatul april
• Cei trei
• Umbre
• Povestea vorbei
• Amurg
• Nostimă și cu picățele
• Negură
• Ultimul vagon
• Caloian
• Ceasornicul vesel
• Sentimentul de recunoștință
• Prichindel
• Micul Icar
• Vagonul
• Era noapte
• Amintiri
• Accidentul
• Mătăhală

Eseuri:

• 1940 – Imaginea în artă
• 1959 – Iarba fiarelor
• 1966 – Cadran solar
• 1967 – Eseuri

Cărți pentru copii:

• Vulpea isteață, Editura Prut Internațional, Chișinău; ISBN 9975-69-354-7

Notă:

Mașina de scris a lui George Meniuc este expusă la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.