George Călinescu, critic român, istoric literar și scriitor

Călinescu a fost profund influențat de erudiția și disciplina intelectuală a istoricului Vasile Pârvan, considerându-l un model de perseverență și dedicare pentru creație și cunoaștere.

Carieră academică și profesională

• 1936: Doctorat în literatură la Universitatea din Iași, cu teza despre Avatarii faraonului Tla, operă postumă a lui Mihai Eminescu.

• Lector și apoi profesor la Facultatea de Litere din Iași.

• 1945: Transfer la Universitatea din București.

• Colaborări la reviste literare prestigioase: Revista Fundațiilor Regale, Gazeta literară, România literară, Contemporanul, Universul literar, Sburătorul, Gândirea.

Activitate literară

Romane:

• Cartea nunții (1933)

• Enigma Otiliei (1938)

• Bietul Ioanide (1953)

• Scrinul negru (1965)

• Trei nuvele (1949)

Poezie:

• Poezii (1937)

• Lauda lucrurilor (1963)

• Lauda zăpezii (1965)

Teatru:

• Șun, mit mongol (1943)

• Ludovic al XIX-lea (1964)

• Alte piese: Calea netulburată (1965)

Istorie și critică literară:

• Viața lui Mihai Eminescu (1932)

• Opera lui Mihai Eminescu (1934)

• Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)

• Istoria literaturii române. Compendiu (1945)

• Biografii și studii despre Creangă, Alecsandri, Filimon

Studii și eseuri:

• Principii de estetică (1939)

• Impresii asupra literaturii spaniole (1946)

• Sensul clasicismului (1946)

• Scriitori străini (1967).

În noiembrie 1964, Călinescu a fost diagnosticat cu ciroză hepatică și a fost internat la sanatoriul din Otopeni. A decedat la 12 martie 1965, lăsând în urmă „un corp de muncă fundamental pentru cultura românească”, după cum nota Geo Bogza.