George Apostu, sculptor român

George Apostu s-a născut pe 20 decembrie 1934, în satul Stănișești, județul Bacău, și este recunoscut drept unul dintre cei mai valoroși sculptori români ai secolului XX. Criticul de artă Ionel Jianu a fost primul care a remarcat importanța operei sale, afirmând: „George Apostu apare ca unul dintre cei mai înzestrați urmași ai lui Brâncuși în sculptura românească.”

Apostu s-a înscris în 1953 la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, la secția ceramică. După un an și jumătate, renunță și se reînscrie în 1955 la secția de sculptură, studiind sub îndrumarea profesorului Ion Lucian Murnu. Printre profesorii săi s-au numărat Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Costin Ioanid și Boris Caragea.

Sursa foto: https://picryl.com/media/george-apostu-66f0d7

Prima sa participare la o expoziție de grup a avut loc în 1957 la Moscova, unde a expus lucrarea „Cap de copil”. De-a lungul carierei, Apostu a organizat numeroase expoziții personale atât în România, cât și în străinătate, în țări precum Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia și India. În 1983, a primit un atelier de creație din partea primăriei Parisului.

Încă din primii ani ai carierei sale, Apostu a găsit în arta populară românească, în special în sculptura în lemn și piatră, o sursă de inspirație pentru inovațiile sale stilistice. El a reușit să evite clișeele unui realism academic, dezvoltând un limbaj artistic propriu, profund influențat de cultura populară. Prin acest proces de creativitate și reinterpretare, Apostu a preluat lecția lui Brâncuși, integrându-i esența în propria viziune artistică.

Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără ciclul „Tatăl și Fiul”, care reinterpretează sculptural vechiul motiv al „arborelui vieții”, evidențiind legătura profundă dintre om și natură. Alte cicluri, precum „Laponele” și „Fluturi”, explorează forme tradiționale din arta rurală, oferindu-le o reinterpretare contemporană.

În ultimii ani ai vieții sale, Apostu a trecut de la o abordare inspirată de mitologiile păgâne la o tematică creștină, în special în lucrările sale despre relația dintre tată și fiu, aducând un omagiu regenerării și continuității.

George Apostu a fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul Ioan Andreescu al Academiei Române (1966) și Marele Premiu pentru Sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România (1970). A decedat la Paris pe 13 octombrie 1986 și este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise.

Expoziții personale importante:

• 1964: Grădina Casei Ziariștilor, București;
• 1967, 1973: Galeria Raymonde Cazenave, Paris;
• 1970: Fine Arts Palace, Bruxelles;
• 1982: Fundația Pagani, Milano;
• 1985: Galeria Anne et J.C. Lahumière, Paris.

Expoziții de grup notabile:

• 1957: Festivalul Mondial al Tineretului, Moscova;
• 1966: Expoziția Națională, București;
• 1969: Bienala Internațională de la Sao Paulo, Brazilia;
• 1970, 1976, 1980: Bienala de la Veneția, Italia.

Simpozioane și proiecte de sculptură în aer liber:

• 1967: Grenoble, Franța;
• 1970, 1975: Măgura, Buzău;
• 1978: Suwako, Japonia;
• 1985: Aix-en-Provence, Franța.

Opera sa, adânc legată de tradiția populară românească și de spiritualitatea universală, continuă să inspire noi generații de artiști.

Sursa: https://centrulapostu.ro/services/george-apostu/