Current track

Title

Artist


(Foto) Ursoaica Roxy a învățat să se bucure de libertate

#Postat de on aprilie 10, 2020

(Foto) Ursoaica Roxy a învățat să se bucure de libertate

Ursoaica Roxana eliberată de la Grădina Zoologică din Bârlad și dusă în sanctuarul de la Zărnești este fericită! După 15 ani de viață, chinuită a ajuns să se bucure de natură, de iarbă, de o baie sănătoasă în piscină și de mâncare adecvată.
Vești bune pentru cei care o iubesc pe ursoaica Roxy,cea care a fost preluată de la Grădina Zoologică din Bârlad și dusă în sanctuarul urșilor, la Zărnești.
Printr-o postare publică, cei de la Libearty Bear Sanctuary îi anunță pe iubitorii de animale că “Roxi începe să aibă din ce în ce mai rar comportamentul specific unui urs din captivitate. Din luna noiembrie, când a ajuns la Libearty, Roxi a fost foarte agitată, mergea în cerc, pe o potecă imaginară de mărimea cuștii în care a trăit timp de 12 ani, iar uneori era chiar mai rău: se izbea cu capul de poarta țarcului. Totul din cauza traumelor din trecut și a anilor lungi de captivitate, de la Grădina Zoologică din Bârlad.



(Foto) Ursoaica Roxy a învățat să se bucure de libertate
Grija, răbdarea și atenția echipei AMP Libearty au dat rezultate, iar acum Roxi pare un alt urs. Este liniștită, a început să se bucure de natură, de cântecul păsărilor și de renașterea naturii.
Dacă ea a reușit să treacă peste anii grei de închisoare nemeritată, putem și noi, oamenii să facem față câtorva luni de izolare și carantină din cauza pandemiei de COVID 19.
❗ #staiacasa și protejează-i pe cei vulnerabili
? Noi NU stăm acasă, pentru că animalele au nevoie de noi.
Ajută-ne și tu să hrănim zilnic 106 urși!
? Vizitele la Sanctuar au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminat, așa că donațiile sunt acum singurul ajutor pentru a acoperi cele două tone de mâncare, necesare în fiecare zi.”
Roxy a ajuns în sanctuarul urșilor în urma mai multor sesizări ale vizitatorilor, Asociația Milioane de Prieteni a depus plângeri și a solicitat mutarea ursoaicei.
După ce a trăit 12 ani într-un spațiu mic, betonat, între gratii și cu frică, ursoaica a ajuns la Zărnești, unde duce o viață mult mai liniștită.

Cristina Rădulescu

Articolul (Foto) Ursoaica Roxy a învățat să se bucure de libertate apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.


(Foto) Ursoaica Roxy a învățat să se bucure de libertate was first posted on aprilie 10, 2020 at 3:40 am.
©2020 „JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com