FOTO: Laboratorul pentru testarea Covid19 a intrat în funcțiune la Spitalul Județean Bacău!
#Postat de Florin Craciun on mai 4, 2020
Aparatul RT – PCR, sosit pe 23 aprilie în Bacău, a fost montat în laboratorul pentru testarea Covid19 amenajat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, acesta fiind operaționalizat începând cu săptămâna în curs.
Echipamentul medical este similar cu cel utilizat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Așa cum am menționat într-o comunicare anterioară, într-o primă fază laboratorul va procesa 50 de teste/zi, urmând ca după aproximativ o lună cadența să crească la 100 de teste/zi.

Cele câteva zile de întârziere la punerea în funcțiune a laboratorului și aparatului RT – PCR sunt motivate de faptul că echipamentele au ajuns la SJU din locații diferite, situate în exteriorul țării. Drumul parcurs, staționarea în vamă, dar și complexitatea constructivă a echipamentelor au necesitat o săptămână de montaj și teste probă în vederea calibrării aparatului. Primele 11 teste au fost realizate la sfârșitul săptămânii trecute, precizează SJU Bacău.

Jurnal FM 
