Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Fizicianul Dragomir Hurmuzescu, întemeietorul învăţământului electrotehnic românesc…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on martie 14, 2024
Motto: „Radiofonia este de o mare importanță socială, căci se poate adresa unei lumi întregi” – Dragomir Hurmuzescu
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități de excepție care au marcat istoria, viața și cultura nației noastre. Astăzi, vă propun să „radiografiem” împreună doar câteva scurte repere din viața celui ce a fost fizicianul Dragomir Hurmuzescu. Acesta este considerat de către toate sursele academice și mass media serioase ca fiind întemeietorul învăţământului electrotehnic românesc, dar şi iniţiatorul primului post de radiodifuziune din ţara noastră. Apropo de începuturile radiofoniei de pe la noi, dacă doriți să aflați mai mult și mai multe despre aceasta, vă recomand un articol anterior de-al meu de la „moara cu povești” pe care-l puteți accesa la acest link https://jurnalfm.ro/radiofonia-si-inceputurile-sale-in-romania/. Fizician, inventator, profesor, membru corespondent al Academiei Române, membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România şi (nu în ultimul rând) colaborator al soţilor Marie şi Pierre Curie, Dragomir Hurmuzescu a lăsat în urma sa o serie de realizări de o valoare inestimabilă, care au dus la progrese notabile în domenii ale ştiinţelor aplicate de pe la noi, dar şi de pe mapamond.
Dragomir Hurmuzescu s-a născut la 13 martie 1865, la Bucureşti, în familia lui Martin Hurmuzescu, un funcţionar modest la poştă, şi a Profirei. În perioada 1873-1877, Dragomir urmează şcoala primară de pe strada Polonă, iar la data de 1 septembrie 1877, a fost înscris la gimnaziul Matei Basarab din București. Ulterior, la data de1 septembrie 1881, își va continua pregătirea școlară la Liceul Sfântul Sava. Între timp,din păcate, tatăl său a murit, el devenind capul familiei şi susţinător al celor doi fraţi mai mici. În această perioadă de studii liceale, a avut ocazia să lectureze reviste ştiinţifice publicate la Paris, lecturi care l-au îndreptat iremediabil spre a studia științele fizicii și spre noile cuceriri științifice ale vremii. În anul 1884, după absolvirea ultimei clase de liceu şi obţinerea bacalaureatului, s-a înscris voluntar în Batalionul 4 Vânători, pentru a-și satisface stagiul militar, şi a început cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Un an mai târziu după începerea cursurilor universitare, s-a mutat la „Şcoala normală superioară”, unde el obţinuse o bursă la fizică, iar în vara anului 1886, a luat primul contact cu ideile socialiste şi cu o serie de membri ieşeni ai unor organizaţii aparţinând acestei ideologii.
Ulterior, în octombrie 1887, Dragomir Hurmuzescu obţine o bursă binemeritată şi pleacă la Paris să îşi ia licenţa şi să îşi obţină doctoratul, chiar la Sorbona, perioadă în care l-a cunoscut pe Constantin Miculescu, fizician român cu rezultate notabile în termodinamică şi optică, dar unde a mai luat legătura şi cu alte personalităţi ale fizicii europene precum Joseph Bertrand, Louis Pointcare şi Gabriel Lippman. În vara anului 1890, a obţinut licenţa în fizică și chimie, după care s-a înscris la doctorat chiar la profesorul Lippmann. Acesta a fost momentul în care Dragomir Hurmuzescu începe să publice lucrările pe care le realizează, în reviste precum „Bulletin de la Société Française de Physique” şi apoi în „Comptes Rendus Hebdomadaires des Séances de l’Académie des Sciences”. Dragomir Hurmuzescu a descoperit, în această perioadă petrecută la Paris, dielectrina, în 9 aprilie 1894, un izolant alcătuit pe baza unui amestec de sulf şi parafină, folosit în construcţia electroscoapelor. Într-un moment în care Dragomir Hurmuzescu, aflat la studiu la Paris, în laboratorul lui Lippmann, era în căutarea unor subiecte de interes, observă experimentele pe care le făcea unul dintre colegii săi, norvegianul Birkeland. În cadrul acestor experimente, se obţineau rezultate destul de diferite, fapt pus de Hurmuzescu pe seama calităţilor izolante slabe ale sticlei. Tot atunci, profesorul Edouard Branly promova parafina ca fiind cel mai bun izolant electric cunoscut la acea vreme. Folosind rezultatele lui Branly, Hurmuzescu continuă experimentele şi reuşeşte să obţină un amestec cu proprietăţi superioare parafinei. În acest context, el va face o prezentare în şedinţa Societăţii Franceze de Fizică din 19 ianuarie 1894, publicând concluziile în Buletinul Societăţii Franceze de Fizică din 19 februarie: „Sur un nouvel isolant, la diélectrine. Nouvel électroscope, nouveaux appareils électrique”. Imediat după descoperirea, în anul1895, a razelor X de către Roentgen, Hurmuzescu anunţă, în premieră, împreună cu Louis Benoist, descoperirea efectului de ionizare produs de aceste radiaţii asupra gazelor şi corpurilor electrizate. Acest efect a fost pus în evidenţă şi măsurat cu un dispozitiv creat tot de Hurmuzescu, adică electroscopul care îi poartă numele, care urma să fie utilizat în majoritatea laboratoarelor, de către mari fizicieni, inclusiv în măsurători asupra radioactivităţii care vor fi realizate cu acest dispozitiv de către Marie Curie. De menţionat este faptul că, în anul 1903, Henri Becquerel a utilizat electroscopul Hurmuzescu în cercetările sale referitoare radioactivitate, cercetări în urma cărora acesta acesta a dost distins cu Premiul Nobel. La data de 28 aprilie 1896, Dragomir Hurmuzescu şi-a susţinut teza de doctorat, cu titlul „Sur une nouvelle détermination du rapport V entre les unités électrostatiques et électromagnétiques”, teză care descria, printre altele, una dintre cele mai precise măsurători ale vitezei luminii. În acelaşi an, Dragomir Hurmuzescu a revenit în ţară, iar la data 10 iunie 1896, ca urmare a unei conferinţe despre razele X, sesiune ţinută de Hurmuzescu în Amfiteatrul „Şcolii de poduri”, doctorul C. Severeanu, „părintele” chirurgiei româneşti, a introdus pentru prima oară în serviciul său de chirurgie, tehnica radiografiei/radioscopiei.
În același an, în august 1896, Hurmuzescu a fost delegat să reprezinte România la Congresul internaţional electrotehnic de la Geneva, iar la întoarcerea în ţară, a urmat o perioadă de concentrare militară timp de o lună, la Ploieşti, perioadă care îi oferă un nou prilej să ia contact cu mişcarea socialistă din ţară, reprezentată de Constantin Stere sau Constantin Dobrogeanu Gherea. La data de 1 octombrie 1896, a fost numit conferenţiar la catedra de matematică a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii din Iaşi, iar, o lună mai târziu, a primit şi postul de profesor de fizică la Liceul – Internat din Iaşi, un post interesant și „provocator” tocmai fiindcă punea într-o perspectivă deosebită necesitatea creării unei elite tehnice româneşti. Ulterior, după câteva luni, pe 15 februarie 1897, Dragomir Hurmuzescu a primit conducerea Liceului-Internat din Iaşi, urmând să conducă acest liceu pe parcursul a trei ani. În aprilie 1897, Hurmuzescu primeşte postul de profesor suplinitor la catedra nou înfiinţată, de căldură şi electricitate, la Facultatea de ştiinţe din Iaşi, moment în care a solicitat şi a obţinut resurse financiare deosebite pentru construirea unui laborator, ceea ce marca importanţa care începea să fie acordată învăţământului aplicativ, tehnic, acesta devenind un loc în care se formează o întreagă pleiadă de viitori fizicieni români de renume.Trei ani mai târziu, eroul nostru de azi avea să se dedice exclusiv cercetărilor ştiinţifice. Astfel, în anul 1901, Dragomir Hurmuzescu înfiinţează Societatea de ştiinţe din Iaşi precum şi revista „Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”. În acelaşi an, repetă şi realizează, la Iaşi, experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, ale lui Alexandr Stepanovici Popov şi ale altora, din perioada 1895-1901. În anul 1902, realizează primul său curs, cel de „Căldură şi electricitate”, iar în iunie 1902 are loc, la Iaşi, primul Congres al „Societăţii pentru înaintarea ştiinţelor”, ocazie cu care Hurmuzescu prezintă trei lucrări ştiinţifice şi susţine conferinţa „Telegrafia fără sârmă”. Congresul respectiv avea să se desfăşoare şi în perioada următoare la Bucureşti, în1903, la Constanţa în anul1904 şi la Craiova, în 1905. În decembrie 1904, Dragomir Hurmuzescu a fost numit secretar general la Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, acceptând postul ca modalitate de a finanţa dezvoltarea învăţământului în domeniul ştiinţelor fizico-chimice într-o formă pe care chiar el a adus-o din occident.
În anul 1906, cu ocazia împlinirii a patru decenii de domnie a regelui Carol I, el a scris un scurt compendiu despre învăţământul din România în perioada anilor 1866-1906. În octombrie 1907, în urma răscoalelor ţărăneşti care au avut un ecou deosebit în epocă, guvernul îşi prezintă demisia, iar Dragomir Hurmuzescu a revenit la preocupările sale anterioare, de la nivelul catedrei, loc în care se simțea „ca peștele în apă”. La 1 noiembrie 1910, după pregătiri intense, se deschid cursurile Şcolii de electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi, prima şcoală de electrotehnică din ţară. În această perioadă, cercetătorul nostru a susţinut şi publicat o serie de lucrări ştiinţifice referitoare la razele X, la cercetarea radioactivităţii petrolului şi apelor minerale din România şi la perfecţionarea galvanometrelor. Preocupări care îi făceau plăcere și în care el excela. În anul 1913, „Şcoala de electricitate” din Iaşi a luat denumirea de „Institutul Electrotehnic” al Universităţii din Iaşi, iar la 1 aprilie, guvernul conservator-democrat prevedea în bugetul Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti sumele necesare creării unei catedre de „Aplicaţiunile căldurii şi electricităţii”, proiect care îi este atribuit, firește, lui Dragomir Hurmuzescu, în Casa Scarlat Kretzulescu, cea în care a funcţionat până relativ de curând Muzeul Literaturii Române.Izbucnește prima conflagrație mondială, iar în toamna anului 1916, aflat în faţa perspectivei ocupării capitalei de către trupele germane, Dragomir Hurmuzescu se retrage cu familia sa la Iaşi, acolo unde a contribuit intens la activităţile „Asociaţiei profesorilor universitari”. Tot în anul1916, Dragomir Hurmuzescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În august 1917, Dragomir Hurmuzescu şi familia sa, împreună cu alţi câţiva cunoscuţi profesori care s-au școlit la Paris, au fost îndrumaţi spre Franţa pentru a promova interesele naţionale ale României. La Paris, profesorul Hurmuzescu s-a ocupat de stabilirea principiilor pe baza cărora ar trebui să se dezvolte învăţământul de specialitate din ţară. Ulterior, în martie 1919, după încheierea războiului, Dragomir Hurmuzescu revine în ţară, iar în anul 1922, el a devenit preşedinte al „Societăţii de Difuziune Radiotelefonică” din România.
În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, a fost construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care a făcut posibile primele audiţii publice, de două ori pe săptămână, joi şi sâmbătă, la ora 21:30. Pe 26 martie 1925, s-a constituit „Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei”, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică conduse tot de Dragomir Hurmuzescu, asociaţie care avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din strada. Victor Emanuel nr. 16, fosta clădire a Muzeului Literaturii Române din Bulevardul Dacia. În anul 1926, Dragomir Hurmuzescu a creat la Bucureşti prima staţie de radiodifuziune din ţară și, în aceeaşi perioadă, el a făcut şi primele încercări de transmisie prin telegrafie fără fir. În anul 1927, se construiesc la Institutul Electrotehnic primele posturi româneşti de emisie, între care unul va funcţiona pe unde scurte, după un proiect al inginerului Emil Petraşcu. În această perioadă, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru un număr de două mii de abonaţi. Referitor la acest moment profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938, că: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din Str. Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.”
În anul1928, Dragomir Hurmuzescu a fost ales preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. La data de 1 noiembrie 1928, a fost realizată prima transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti, la ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW. Atunci s-a auzit prima dată: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Emisiunea respectivă a fost deschisă de profesorul Dragomir Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radiodifuziunii. Ulterior, în 1931, sub preşedinţia lui Hurmuzescu, ia fiinţă Asociaţia Generală a Radioamatorilor, iar în anul1932, a devenit membru de onoare al Societăţii Franceze a Electricienilor. În anul1934, din iniţiativa lui Dragomir Hurmuzescu, a fost posibilă organizarea la Bucureşti a primului Congres de Știinţe din România.La 16 martie 1937, la vârsta de 72 de ani, Hurmuzescu părăsea viaţa publică, se încheiau perioadele de prelungire în învăţământ, iar printr-o reglementare forţată se legiferează concentrarea învăţământului superior tehnic/aplicativ. Drept urmare, Institutul Electrotehnic a fost desfiinţat, fiind împărţit între Politehnică şi secţia de radio-electricitate a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii.
În toamna anului 1937, Hurmuzescu se pensionează, iar în anul 1948 comuniştii decid eliminarea sa din rândul membrilor Academiei laolaltă cu mulți alții. Dragomir Hurmuzescu a trecut la cele veşnice în timp ce îşi redacta memoriile, la data de 31 mai 1954, la Bucureşti, în condiţiile în care era aproape uitat şi desconsiderat de autorităţile comuniste ale vremii. În anul 1990, Academia Română a procedat la o reparaţie morală, astfel că Dragomir Hurmuzescu fost reprimit, post-mortem, în rândul membrilor săi. Pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Române (cel în domeniul ştiinţelor fizice) îi poartă astăzi numele, iar anual are loc Concursul Naţional Studenţesc de Fizică „Dragomir Hurmuzescu”.
La aniversarea celor o sută de ani de învăţământ superior electrotehnic în România, în 2010, Facultatea de Electrotehnică de la Iaşi a inaugurat Aula de onoare „Dragomir Hurmuzescu” şi, în semn de omagiu, a fost dezvelit în faţa facultăţii bustul savantului. Pentru astăzi, am terminat rubrica obișnuită și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007,
Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003
Liviu Maior, Alexandru Vaida-Voevod între Belvedere şi Versailles (însemnări, memorii, scrisori), Ed. Sincron, 1993
https://bjastrasibiu.ro/alexandru-vaida-voevod-omul-politic-providential-150-de-ani-de-la-nastere/
https://www.rador.ro/2018/12/02/personalitati-care-au-creat-romania-mare-alexandru-vaida-voevod/
https://www.agerpres.ro/documentare/2019/12/01/o-personalitate-pe-zi-alexandru-vaida-voevod-personalitate-marcanta-in-realizarea-marii-uniri–412639
https://scaasr.ro/wp-content/uploads/2022/10/alexandru-vaida-voevod-francmason-si-om-politic.pdf
https://www.tribuna.ro/stiri/cultura/140-de-ani-de-la-nastere-alexandru-vaida-voevod-75193.html
https://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/alexandru-vaida-voevod-omul-politic-providential-150-de-ani-de-la-nastere-163152.html
http://www.radioresita.ro/303471/alexandru-vaida-voevod-si-contributia-sa-la-marea-unire
https://romanialibera.ro/aldine/history/cine-a-fost-vaida-voievod–188007
https://cararilevirtutii.ro/alexandru-vaida-voievod/
https://www.scribd.com/document/479571859/Alexandru-Vaida-Voevod-Memorii-vol-1-pdf
https://mirceavaidavoevod.ro/project/scrisori-de-la-conferinta-de-pace-paris-versailles-1919-1920/
https://www.art-emis.ro/personalitati/dragomir-hurmuzescu-parintele-radiofoniei-din-romania
