Current track

Title

Artist


Comuna Marginea, finalistă în competiția „Sat European de Tineret 2025”

#Postat de on noiembrie 27, 2024

Această realizare a fost anunțată în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, eveniment ce a avut loc recent la Vatra Dornei, în cadrul programului European Youth Village. Acest program subliniază contribuția tinerilor și a lucrătorilor de tineret în dezvoltarea și transformarea comunităților rurale.

Un alt moment semnificativ pentru comuna Marginea a fost obținerea unei finanțări europene de peste 9.200 de euro, prin intermediul Corpului European de Solidaritate, pentru implementarea proiectului sportiv „SporfiTU: Ieși din Zona de Confort prin Sport!”. Proiectul își propune să încurajeze tinerii să își depășească limitele prin activități fizice.

European Youth Village a felicitat Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Marginea pentru eforturile depuse în mobilizarea și conectarea comunității, exprimându-și speranța că aceasta va continua să participe activ la proiectele programului, inclusiv în competiția pentru titlul de „Sat European de Tineret 2025”.

 finalistă în competiția pentru titlul de „Sat European de Tineret 2025”

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=875901144730623&set=pcb.875901218063949&locale=ro_RO

European Youth Village: „🎊 Comuna Marginea din județul Suceava a fost finalistă în competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2025!

👏 Felicitări Grupului de inițiativă al Tinerilor din Marginea pentru toată eforturile de mobilizare și conectare la comunitate depuse în ultimele luni și sperăm să ne revedem în competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2025 sau alte activități ale programului EYV.

🎉 Mult succes în activitățile derulate la nivel local!”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *