Fără permis de conducere prin comuna Putna
#Postat de ASM Agency on februarie 11, 2019
De regulă, duminica pe la orele 10.50, multă lume este la biserică. Așa este și în comuna Putna, lumea îmbrăcată în costum național merge la biserică sau la Mănăstire. Pe străduțele comunei liniște sau câte un cățel slobod mergând fără țintă.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din pitoreasca localitate bucovineană, conducea o autoutilitară pe raza comunei, mândru nevoie mare. Pe DN 2H, ce să vezi ? Poliția la datorie ! O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, l-a tras pe dreapta pe șoferul nostru, pentru un control de rutină.
Polițiștii au constatat, în urma verificărilor efectuate că tânărul șofer deține într-adevăr un permis de conducere dar necorespunzător categoriei din care face mașina pe care o șofează și anume, o autoutilitară. Șoferul nostru nu deține și permis pentru categoria „C”
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”. Dosarul, propus pentru a fi soluționat procedural.