Eugeniu Boureanul, avocat, prozator, jurnalist și filosof român

Eugeniu (Eugen) Boureanul (18 februarie 1885, Tecuci – 28 noiembrie 1971, Poenari) a fost prozator român, autor de povestiri, romancier, traducător și publicist.
Născut la Tecuci, provenea dintr-o familie cu tradiție militară și intelectuală: tatăl său, Gheorghe Boureanul, obținuse o diplomă de inginer la Schaffhausen (Germania), avansând ulterior până la gradul de general, iar mama sa era Zoița (n. Galery). Eugeniu Boureanul a urmat cursurile Facultății de Drept și ale Facultății de Litere și Filozofie ale Universității din Iași, completându-și studiile cu un doctorat în filozofie la Universitatea din Bologna.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://www.bvau.ro/infoghid/index.php/Eugen_Boureanul

După întoarcerea în țară, a activat ca avocat, jurnalist, profesor și funcționar public la Iași și București. În februarie 1916, a fondat revista Solia, alături de un grup de scriitori precum Zaharia Bârsan, Ion Sân-Giorgiu, Artur Enășescu și alții, publicație ce continua direcția tradiționalistă a Sămănătorului și polemiza cu modernismul literar. Între 1935 și 1944 a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, unde a ocupat o perioadă și funcția de director.

Eugeniu Boureanul s-a stins din viață în 1971, în satul Poenari (astăzi în județul Giurgiu).
A debutat în 1904 (sau în 1905, după alte surse) în revista Sămănătorul cu povestirea fantastică Mărgărint și frumoasa fără trup, remarcată de Nicolae Iorga pentru ritmul apropiat de cel al lui George Coșbuc. În 1905 a publicat primul său volum, Povestiri din copilărie. De-a lungul anilor, a colaborat cu numeroase reviste: Flacăra, Neamul românesc, Floarea darurilor, Adevărul literar și artistic, Arhiva, Evenimentul ș.a.

Perioada interbelică a reprezentat momentul de maximă efervescență literară, Boureanul publicând volume de schițe și povestiri – Povestiri de pe dealuri (1926), Povestiri de prin văi (1928), Omul fără noroc (1931) – precum și romanul Cel din urmă erou (1943). O călătorie de amploare, din Scandinavia până în Africa de Nord, Ceylon și India, a stat la baza volumului de memorii De la Thule la Taprobana (1969).

A tradus din Oscar Wilde, Gérard de Nerval, Goethe, Guy de Maupassant, Jack London și Lev Tolstoi, contribuind la popularizarea literaturii universale în România. În 1926 a primit Premiul Societății Scriitorilor Români.

Proza lui Boureanul a fost apreciată de Nicolae Iorga pentru forța narativă și pentru frumusețea unor povestiri cu substrat tragic. Scriitorul și-a ales deseori subiectele din mediile marginale – lumea romilor, comunitatea lipovenilor scopiți – sau din istoria românilor, publicând inclusiv un mic roman dedicat pribegiei lui Petru Șchiopul. Mihail Sadoveanu, coleg cu el în vremea Sămănătorului, l-a descris drept o fire neliniștită, cultivată, elegantă în exprimare, dar urmărită de neșansă.

Opera (selecție)

• Povestiri din copilărie (1905)
• Povestea lăcrămioarei (1907; ed. II, 1908)
• Îndrumar în organizarea și administrarea bibliotecilor (1913)
• O istorie din alte vremuri (1921)
• Comoara logofătului (1922)
• Mitologia Eddelor (1922)
• Sufletul ruinelor (1923)
• Lupii (1925)
• Sărmanii oameni (1925)
• Povestiri de pe dealuri (1926)
• Povestiri de prin văi (1928)
• Reflecții și paradoxe (1928)
• Omul fără noroc (1931)
• Cel din urmă erou (1943)
• Oameni de demult (1966)
• Hatmanul Tomșa (1968)
• Vijelia (1969)
• De la Thule la Taprobana (1969)

Traduceri (selecție)

• Jack London, Fiul lupului (1929)
• Guy de Maupassant, Misterul (1929); Răzbunarea mamei (1929)
• Lev Tolstoi, Prizonierul din Caucaz și alte povestiri (1929)
• J.W. Goethe, Povestea vulpoiului șiret (1931)
• Oscar Wilde, Casa cu rodii.