Erste Group estimează o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an şi de 4,5% anul viitor
#Postat de Carmen Vintu on mai 2, 2021
Erste Group Bank AG, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat, vineri, că redresarea economică din regiunea în care operează depinde de o rată ridicată de vaccinare şi de utilizarea eficientă a granturilor din Fondul de redresare al UE, grupul bancar estimând o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an şi de 4,5% în 2022.

,,Redresarea economică din regiunea în care operează grupul bancar depinde de o rată ridicată de vaccinare. Un alt factor cheie pentru redresarea economică a regiunii: utilizarea eficientă a granturilor din Fondul de redresare al UE, guvernele fiind încurajate să ţintească planuri ambiţioase şi de calitate”, arată Erste Group.Erste Group Bank AG, listat la bursă, îşi menţine perspectivele pozitive pentru 2021.
Jurnal FM 