Current track

Title

Artist


economică

Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere economică a României în acest an de 7% și arată că „revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul țărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020”, potrivit unui comunicat al instituției. De asemenea, FMI prognozează un deficit fiscal în 2021 de 6,8% din […]

Au fost doar 72 de zile, din 18 martie până în 28 mai 1871, dar ce zile! Un secol și jumătate mai târziu, Comuna de la Paris continuă  să nu ne lase indiferenți, deoarece, deși închide secolul revoluțiilor care a început în 1789 în Franța, deschide și perspective care continuă să fie actuale. În urmă […]

Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui  au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului. În perioada 29 – 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au derulat acțiuni pe […]

Erste Group Bank AG, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat, vineri, că redresarea economică din regiunea în care operează depinde de o rată ridicată de vaccinare şi de utilizarea eficientă a granturilor din Fondul de redresare al UE, grupul bancar estimând o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an şi de 4,5% în […]

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, alături de Consiliul Județean Vaslui și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, organizează marți, 20 aprilie 2021, ora 12:00, conferința științifică „Istoria economică, politică și culturală a Moldovei și a ținuturilor dunărene, din perioada premodernă la regimul comunist”. Evenimentul va avea loc în Sala Multimedia a muzeului și va […]

              În perioada 11-12 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au efectuat 6 percheziții domiciliare, la adrese de pe raza municipiului Bârlad, județul Vaslui.            Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 5 mandate […]

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă vastul plan de relansare economică – în valoare de 1.900 de miliarde de dolari.Noul preşedinte democrat Joe Biden voia ca ”Planul salvării americane” (”American Rescue Plan”) să fie adoptat la începutul lui februarie, iar în urma întârzierii el a îndemnat Congresul, săptămâna aceasta, să ”avanseze rapid”. ,,Textul este aprobat”, a anunţat […]

Pandemia de coronavirus a provocat cea mai extinsă criză economică globală din ultimii 150 de ani Pandemia de coronavirus a provocat cea mai extinsă criză economică globală şi riscă să ducă la o agravare dramatică a sărăciei în lume, a avertizat luni Banca Mondială. Potrivit raportului, cel mai mare număr de ţări din ultimii 150 […]