Emilian Bratu, inginer chimist român

Emilian Bratu (n. 8 august 1904, București – d. 30 martie 1991, București) a fost un inginer chimist român, membru titular al Academiei Române din 1974. Profesorul Bratu a fondat prima școală de inginerie chimică din România.

Emilian Bratu s-a născut la 8 august 1904 în București, într-o familie de intelectuali transilvăneni stabilită în capitală înainte de 1900.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emilian_Bratu#/media/Fi%C8%99ier:Emilian_Bratu.jpg

A urmat primele patru clase de liceu la Sf. Sava, apoi s-a transferat la liceul Gheorghe Lazăr pentru următorii trei ani, din cauza lipsei claselor de real la Sf. Sava. A finalizat clasa a VIII-a și a susținut bacalaureatul la liceul Matei Basarab.

În perioada 1922-1923 a satisfăcut serviciul militar la Școala Militară de Geniu din București. A urmat Școala Politehnică din București, secția industrială, între 1922 și 1927, pe care a absolvit-o cu mențiunea „foarte bine”. Un mentor important a fost profesorul Dr. Ing. Paul Staehelin, de origine elvețiană, care avea o pregătire excepțională în industria chimică.

La recomandarea profesorului Staehelin, Bratu s-a specializat în chimie fizică și electrochimie la Școala Politehnică din Viena în 1928. A revenit în același an la Politehnica din București ca asistent la Tehnologie Chimică și Electrochimie, unde a activat până în 1941. A continuat specializările la Karlsruhe, Berlin-Charlotenburg și Viena, acumulând experiență în diverse laboratoare europene de renume.

Între 1932 și 1935, a lucrat la teza sa de doctorat, intitulată „Über die elektrolytische Dissoziation des schweren Wassers” („Prepararea izotopului greu al hidrogenului și determinarea constantei de disociere a apei grele”), pe care a susținut-o în 1935, obținând diploma de Doctor în Științe Tehnice în 1936. Această lucrare a avut un impact semnificativ la nivel internațional.

În perioada 1939-1940, a lucrat la Uzina Malaxa București, unde a fost responsabil de proiectarea și conducerea institutului de cercetare al uzinei. În 1940 a devenit conferențiar și a propus cursul „Aparate și instalații utilizate în industria chimică”, unul dintre primele de acest fel din Europa.

Între 1928 și 1941, a dezvoltat metode de analiză a gazelor industriale și procedee de epurare a apelor reziduale. În 1941 a publicat un „Ghid de laborator pentru lucrări practice de Chimie Industrială”, pentru care a primit premiul „Gh. Lazăr” al Academiei Române.

A predat la Facultatea de Agronomie din București între 1944 și 1947, și a fost titularizat la Politehnica din București în 1951. A publicat numeroase manuale și lucrări de referință în ingineria chimică.

Emilian Bratu a fost membru corespondent al Academiei Române din 1963 și membru titular din 1974. A fost președinte al Secției de Științe Chimice din Academia Română între 1977 și 1990. A primit numeroase distincții, inclusiv Premiul de Stat, Ordinul Muncii și titlul de Profesor Universitar Emerit.

Emilian Bratu și Costin Nenițescu au fost doi piloni ai Facultății de Chimie Industrială, contribuind semnificativ la introducerea și consolidarea ingineriei chimice în România.

Activitatea sa științifică a acoperit domenii variate, de la chimie analitică la tehnologie și inginerie chimică. A realizat studii importante privind disocierea apei grele, coeficienții de activitate ai gazelor și epurarea apelor reziduale. A contribuit la elaborarea metodologiilor de calcul și la optimizarea proceselor industriale.

Printre lucrările semnificative ale profesorului Bratu se numără:

• „Über die elektrolytische Dissoziation des schweren Wassers” (1935)
• „Ghid de laborator pentru lucrările practice de chimie tehnologică” (1941)
• „Operații și utilaje în industria chimică” (1960-1961, ediția a II-a 1969-1970)
• Numeroase articole și brevete în domeniul ingineriei chimice.

În 1969 i s-a conferit titlul de Profesor Universitar Emerit al Republicii Socialiste România pentru contribuțiile sale remarcabile în educație și cercetare.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emilian_Bratu