Émile Picot, lingvist și romanist francez

Émile Picot (n. 13 septembrie 1844, Paris, Franța – d. 24 septembrie 1918, Saint-Martin-d’Écublei, Basse-Normandie, Franța) a fost un lingvist și romanist francez, cunoscut ca membru de onoare al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Picot#/media/Fi%C8%99ier:Photo_d’%C3%89mile_Picot.jpg

Născut într-o familie de origine normandă, Picot și-a petrecut copilăria la Évreux, revenind ulterior la Paris. În 1859, la Liceul Imperial Bonaparte (astăzi Lycée Condorcet), a legat o prietenie profundă cu baronul James de Rothschild, care a durat toată viața. După finalizarea studiilor în drept, a fost admis ca avocat în Baroul din Paris în 1865.

La recomandarea Hortensei Cornu, consilieră a împăratului Napoleon al III-lea, Picot a ajuns la București în 1866, ca secretar al prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (viitorul rege Carol I al României). A rămas în această funcție până în noiembrie 1867. Ulterior, a fost numit viceconsul al Franței la Timișoara, unde a activat până în 1872, cu o întrerupere în timpul Războiului Franco-Prusac. În 1873, s-a căsătorit cu Berthe Gruell, din Alsacia.

Începând din 1875, Picot a predat limba română la École des langues orientales vivantes din Paris, fiind primul profesor titular al catedrei de limba română în Franța, funcție pe care a deținut-o până la pensionarea sa în 1909.

După întoarcerea sa în Franța, Picot s-a concentrat pe literatura franceză veche, fiind unul dintre fondatorii Société des anciens textes français în 1875. De asemenea, a publicat numeroase lucrări, inclusiv Recueil général des sotties. A fost implicat în activitatea științifică și bibliografică, colaborând la licitații de carte rară și redactând cataloage pentru diverse instituții academice și asociații.

În 1905, a achiziționat castelul Mesnil din Normandia, unde a devenit primar al comunei Saint-Martin-d’Écublei în 1908, funcție pe care a ocupat-o până la moartea sa.

Picot a fost profund afectat de pierderea fiului său, căpitanul de artilerie James Picot, în Primul Război Mondial, ceea ce i-a agravat sănătatea. A murit la 24 septembrie 1918, la 74 de ani, în urma unei intervenții chirurgicale nereușite. După vânzarea castelului în 1939, rămășițele sale au fost transferate la cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Operă

Picot a publicat numeroase lucrări importante, printre care:

• Problema israeliților români din punctul de vedere al dreptului (1868)
• Documente pentru studiul dialectelor românești (1873)
• Sârbii din Ungaria: istoria, privilegiile, biserica și starea lor politică și socială (1873)
• Alexandru cel Bun, principe al Moldovei (1401-1433) (1882, coautor)
• Cântece populare ale românilor din Serbia (1889)
• O privire asupra istoriei tipografiei în țările române în secolul al XVI-lea (1895)

Picot a tradus și lucrări esențiale, precum Cronica Moldovei a lui Grigore Ureche (1878) și memorii ale lui Theodor Mommsen. De asemenea, a redactat numeroase cataloage bibliografice pentru colecțiile de cărți rare, fiind implicat în viața științifică și academică din Franța și România.

În cinstea sa, piața publică din Saint-Martin-d’Écublei poartă numele Place Émile Picot, iar în 2018 a fost creată o asociație culturală pentru promovarea operei sale.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Picot