Emil Giurgiuca, poet și traducător român

Emil Giurgiuca (n. 27 decembrie 1906, Diviciorii Mari, comitatul Solnoc-Dăbâca, Austro-Ungaria – d. 3 martie 1992, București) a fost un poet și traducător român.

S-a născut în Transilvania, într-o familie de preot, Ioan Giurgiuca, și Pelaghia (născută Băieșu). A urmat studiile medii la Gherla între 1918 și 1923, iar mai apoi cursurile Facultății de Litere și Filozofie la Universitatea din București, pe care le-a finalizat între 1925 și 1929. A lucrat ca profesor în mai multe licee din țară: Aiud (1929-1931), Uioara (1931-1933), Brad (1933-1934), Cluj (1934-1936 și 1939-1940), Sighișoara (1936-1939) și București (1949-1965). Între 1933 și 1934, a fost redactor al revistei Abecedar din Brad, alături de George Boldea, Teodor Murășanu, Pavel Dan, Mihai Beniuc și Grigore Popa. A lucrat și la Editura Miron Neagu din Sighișoara, iar între 1965 și 1970 a fost redactor-șef al revistei Colocvii.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979/

Sursa foto: https://www.poezie.ro/index.php/author/0035777/Emil_Giurgiuca

Giurgiuca și-a început activitatea literară în 1925, imediat după liceu, publicând poezii în stilul autorilor români George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif și Octavian Goga, în revista Datina din Turnu Severin. De-a lungul carierei sale, a scris în publicații precum Universul literar, România literară din Aiud, Țara noastră, Gândirea, Gând românesc, Tribuna, Gazeta literară și România literară. Prima sa carte, Anotimpuri (1938), a fost urmată de Dincolo de pădure (1943), ambele volume reflectând poezia transilvăneană, cu accente de nostalgie față de sat și natură. După pierderea nordului Transilvaniei de către România în 1940, Giurgiuca a exprimat în versuri protestul față de această situație.

De-a lungul regimului comunist, a fost marginalizat, iar în perioada 1940-1960 nu a publicat decât foarte puțin, fie din cauza cenzurii, fie din refuzul său de a se conforma realismului socialist. Totuși, în anii ’60 și ’70, a publicat volumele Poemele verii (1964), Cântece de țară (1967) și Semne pe scurt (1972), care reflectau o poezie lirică, contemplativă, axată pe frumusețea naturii și euforia soarelui. În 1989, a apărut Poeme, o antologie care includea și poezii nepublicate anterior.

Giurgiuca a realizat și două importante antologii: Poeți tineri ardeleni (1940) și Transilvania în poezia românească (1943). A tradus lucrări ale unor autori maghiari celebri, precum Zsigmond Móricz, Kálmán Mikszáth, Géza Gárdonyi, István Örkény și József Darvas. În 2006, la un secol de la nașterea sa, a fost publicat primul studiu monografic dedicat lui Giurgiuca, urmat de un altul în 2013.

Distincții

• Ordinul Muncii clasa a III-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.

Opera literară

• Anotimpuri, București, 1938
• Dincolo de pădure, București, 1943
• Poemele verii, București, 1964
• Cântece de țară, București, 1967
• Poezii, București, 1968
• Semne pe scut, București, 1972
• Poeme, prefață de Ion Dodu Bălan, București, 1989

Antologii

• Poeți tineri ardeleni, București, 1940
• Transilvania în poezia românească, București, 1943

Traduceri

• Culegere din lirica maghiară, București, 1947
• István Nagy, Toate drepturile rezervate, București, 1948
• Béla Illés, Cânt omul și luptele lui, București, 1950
• Zoltán Vas, 16 ani de închisoare, București, 1951
• József Jolán, La periferia orașului, București, 1952
• István Örkény, Soții, București, 1953
• Kálmán Mikszáth, Schițe, București, 1954
• Zsigmond Móricz, Cel din urmă haiduc, București, 1955
• Gyula Illyés, Poporul pustelor, București, 1956
• Géza Gárdonyi, Stelele din Eger, București, 1957
• Béla Gy. Szabó, Schițe de călătorie din China, București, 1959
• József Méliusz, Cât cuprind cu ochii. Poeme (1931-1960), București, 1962 (în colaborare cu Radu Boureanu)
• József Darvas, Istoria unei familii de țărani, București, 1963
• János Bartalis, Poezii, București, 1968
• Jenő Dsida, Peisaj cu nori, București, 1974.