Emil Cioran, filozof și scriitor român

Emil Cioran s-a născut în aprilie 1911, la Rășinari, în județul Sibiu. Tatăl său era protopop ortodox, în timp ce mama lui Cioran se trăgea dintr-o familie nobiliară transilvăneană. A terminat școala primară în localitatea natală și ca o curiozitate, tot în mica localitate Rășinari s-a născut și a copilărit poetul Octavian Goga.
Emil Cioran a terminat liceul în Sibiu, și apoi, Facultatea de Filosofie și Litere din București. Printre colegi i-a avut pe Constantin Noica și Mircea Eliade, ultimul fiind singurul cu care Emil Cioran avea să mai vorbească în limba română, odată ce a ales exilul în Franța.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Emil_Cioran,_fil%C3%B3sofo_y_escritor.jpg
În 1933, a primit o bursă de studii în Germania și un an mai târziu, i s-a publicat primul volum.

Prima sa carte, „Pe culmile disperării”, publicată în 1934 în România, a fost premiată cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri neditați și cu Premiul Tinerilor Scriitori Români. Ulterior, au apărut și alte lucrări, printre care: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936) și Lacrimi și sfinți (1937). Al doilea volum, Schimbarea la față a României, a fost revizuit în ediția a doua, apărută la începutul anilor ’90, autorul eliminând mai multe pasaje pe care le considera extremiste, „pretențioase și stupide”.

În perioada respectivă, tineretul simțea nevoia unei treziri spirituale, susținută de valori antiraționaliste, care a degenerat în extremism de dreapta. Această stare a influențat gândirea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării Legionare, în perioada interbelică a avut simpatii pentru ideile acesteia, deși respingea metodele sale violente. În 1933, plecând cu o bursă la Berlin, s-a declarat admirator al lui Hitler și a justificat Noaptea cuțitelor lungi, o poziție pe care, ulterior, a regretat-o și pe care a respins-o cu furie și rușine, considerând-o o eroare a tinereții sale și un motiv pentru a refuza orice implicare a individului în istorie.

După întoarcerea în țară, în 1936, Cioran a fost profesor de filozofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, dar, în 1937, a plecat la Paris cu o bursă oferită de Institutul Francez din București, bursă ce i-a fost prelungită până în 1944. În 1940, a început să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa lucrare în limba română, pe care a abandonat-o treptat în favoarea limbii franceze. Varianta finală a Îndreptarului, rămasă inedită până în 1991, a fost finalizată în 1945, în același an în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După ce autoritățile comuniste i-au retras cetățenia română, a trăit la Paris ca apatrid, fiind urmărit de Securitate până în 1990.

Opera lui Emil Cioran se caracterizează prin teme majore precum contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului și viața ca expresie a exilului metafizic al omului. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoștea bine din lecturi vaste și din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență.

Bibliografie

• Opera în limba română
• Pe culmile disperării (București, 1934)
• Cartea amăgirilor (București, 1936)
• Schimbarea la față a României (București, 1936)
• Lacrimi și sfinți (București, 1937)
• Amurgul gândurilor (1940)
• Îndreptar pătimaș (ed. Humanitas, București, 1991)
• Singurătate și destin (antologie de texte, îngrijită de Dan C. Mihăilescu, ed. Humanitas, București, 1992)
• Scrisori către cei de-acasă (ed. Humanitas, București, 1995)
• Mon pays/Țara mea (scris în franceză, tradus în volum bilingv, ed. Humanitas, București, 1996)

• Opera în limba franceză
• Œuvres (Opere complete), ed. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
• Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
• Syllogismes de l’amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
• La Tentation d’exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
• Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
• La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
• Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
• De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973
• Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, 1979
• Exercices d’admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și portrete), Paris, Gallimard, 1986
• Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986
• Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992
• Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993
• L’âge d’or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995
• Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996
• Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997
• Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004
• Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere de Sanda Stolojan, Paris, L’Herne, 1986
• Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont, Paris, L’Herne, 1990
• Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000
• Ébauches de vertige (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004
• Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L’Herne, 1991.