Current track

Title

Artist


Emil Ciocoiu, pictor și fotograf român

#Postat de on septembrie 13, 2025

Emil Ciocoiu (13 septembrie 1948 – 1 august 2020) a fost un pictor și fotograf român, apreciat atât în țară, cât și în străinătate.

S-a născut în satul Șasa, județul Gorj. A absolvit Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu în anul 1966, iar între 1968 și 1974 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din București.

În 1972, a primit Premiul Musée 2000 în Luxemburg, iar în 1975, Bursa Theodor Aman, acordată de Primăria Municipiului București. Un an mai târziu, în 1976, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/paint-brush-painter-brush-to-paint-2725695

În 1980, în timpul regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, a ales să părăsească România pentru a-și câștiga libertatea de creație. A declarat într-un interviu:

„Am plecat din România pentru că nu aveam libertatea de mișcare și cercetare. Un artist complex nu poate trăi fără să vadă Capela Sixtină sau Luvrul.”

S-a stabilit la Aachen, în Germania, unde și-a deschis propriul atelier și a continuat să creeze.

Între 1994 și 2000, lucrările sale au fost expuse constant la Salon des Indépendants din Paris. În 1997, Parlamentul European i-a dedicat o expoziție personală. În 2002, a expus la Monaco.

În 2001, a fost subiectul unui documentar românesc despre exilul în timpul comunismului, intitulat Mémoire de l’exil roumain.

În 2008, o expoziție itinerantă cu titlul „Pictor printre stele” i-a fost dedicată în România, cu lucrări expuse la Craiova, București și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. O parte dintre creațiile sale se regăsesc în colecțiile Muzeului Județean de Istorie din Ialomița.

A fost căsătorit cu Rodica-Daniela Ciocoiu, violonistă în Orchestra Simfonică din Aachen. Emil Ciocoiu a murit pe 1 august 2020, fiind înmormântat în Cimitirul Pădurii (Wald-Friedhof) din Aachen.

Lucrări selectate

  • La ville (1973)
  • Pescari la Gura Portiței (1975)
  • Iarna (1975)
  • Peisaj din Babadag (1975)
  • Natură moartă cu vas galben (1976)
  • Natură statică (1979)
  • Peisaj de iarnă la Strasbourg (1979)
  • Albastru infinit (1983)
  • Creștinism (1990), Iudaism (1990), Islamism (1990), Budism (1990)
  • Camino în albastru (1991)
  • Canzone d’inverno (1991)
  • Stradă în New York (1993)
  • Cântecul apei (1992–1994)
  • Oameni cosmici (1996)
  • Romanico (1996)
  • Energie (1999)
  • Coloană de foc (2002)
  • Început (2002)
  • Constelația iubirii (2002)
  • Rapsodie cosmică (2005)
  • Domul (2006)
  • Eternitate (2007)
  • Stradă din Roma (2007)
  • Baltica noaptea (2007)
  • Nesfârșit în roșu
  • Bună dimineața, Manhattan.

Premii și distincții

  • Premiul Musée 2000 – Luxemburg, 1972
  • Bursa Theodor Aman – București, 1975.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *