Emanuel Vasiliu, lingvist român, membru titular din 1992 al Academiei Române

Emanuel Kant Vasiliu (n. 7 septembrie 1929, Chișinău – d. 19 august 2001, București) a fost un lingvist român, ales membru titular al Academiei Române în 1992. Între anii 1990–2001 a condus Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emanuel_Vasiliu#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Fiul lui Nicolae și al Gabrielei Vasiliu, și-a făcut studiile liceale la București, apoi a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. În 1952 s-a căsătorit cu lingvista Maria-Laura Vasiliu.

A obținut titlul de doctor în 1956, cu teza Accentul în limba română. În 1968 a devenit asistent universitar la București, iar după ce și-a susținut doctoratul de tip docent (1969), a fost numit profesor titular (1970).

Paralel cu activitatea didactică, a desfășurat cercetări la Institutul de Lingvistică și la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale (din 1990, Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti”). A fost profesor invitat la Universitatea din Chicago (1964–1965, 1970–1971) și la Universitatea din Boston (1971).

După 1989, a fost decan al Facultății de Litere a Universității din București (1990–1992). În 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular în anul următor.

Emanuel Vasiliu a contribuit la dezvoltarea teoriei limbii și a filosofiei limbajului, studiind fonologia și sintaxa limbii române, istoria și etapele evoluției acesteia, precum și aplicarea regulilor transformării lingvistice.

A introdus și promovat în România direcțiile moderne ale lingvisticii: structuralismul (inclusiv fonologia școlii pragheze, glosematica lui Hjelmslev și descriptivismul american), metodele generativ-transformaționale, semantica și lingvistica textului.

Ca membru al Academiei, s-a opus reintroducerii grafiei cu „â” și „sunt” (1993), votând împotriva acestei decizii.

Lucrări publicate (selecție)

• Matematică și fonologie. Teoria grafelor și consonantismul limbii romîne, în Fonetică și dialectologie, 1961 (în colaborare cu Solomon Marcus)
• Fonologia limbii române, București, Editura Științifică, 1965
• Fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, București, Editura Academiei, 1968
• Sintaxa transformațională a limbii române, București, Editura Academiei RSR, 1969; trad. engleză: The Transformational Syntax of Romanian, Mouton, Haga, 1972 (în colaborare cu Sanda Golopenția-Eretescu)
• Elemente de teorie semantică a limbilor naturale, București, Editura Academiei, 1970
• Outline of a Semantic Theory of Kernel Sentences, Haga, Mouton, 1972
• Preliminarii logice la semantica frazei, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978
• Scrierea limbii române în raport cu fonetica și fonologia, Univ. București, 1979
• Sens, adevăr analitic, cunoaștere, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984
• Limba română în secolele al XII-lea – al XV-lea. Fonetică. Fonologie. Gramatică, Univ. București, 1986 (în colaborare cu Liliana Ionescu-Ruxăndoiu)
• Introducere în teoria textului, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990
• Introducere în teoria limbii, București, Editura Academiei Române, 1992
• Elemente de filosofie a limbajului, București, Editura Academiei Române, 1995.

Bibliografie

• Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 249–250
• Nicolae Saramandu, In memoriam Emanuel Vasiliu
• Observator cultural, nr. 79, 28 august 2001, „In memoriam Emanuel Vasiliu”
• Academia Română, Agenda 2001, secțiunea „In memoriam”.