Emanoil Bucuța, scriitor și bibliograf român

Emanoil Bucuța (născut Emanoil Popescu, la 27 iunie 1887, în Bolintin-Deal, județul Giurgiu – decedat la 7 octombrie 1946, în București) a fost un scriitor și bibliograf român, membru corespondent al Academiei Române din 1941.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucuța#/media/Fișier:Emanoil_Bucuța_1927.png

Fiul lui Ioniță Popescu și al Rebecăi-Elena (născută Bucuța), din satul Dăișoara (comitatul Brașov, pe atunci în Austro-Ungaria), Emanoil a adoptat, ca nume literar și ulterior oficial, numele de fată al mamei sale – Bucuța. A urmat școala primară în București (1894–1898), apoi Liceul „Sfântul Sava” (1898–1907). A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București, specializându-se în limba și literatura germană. În perioada 1912–1913, a urmat cursuri doctorale la Universitatea din Berlin, dar a fost nevoit să le întrerupă din motive financiare.

Emanoil Bucuța s-a remarcat prin activitatea sa vastă în domeniul cercetării folclorice, etnografice și al istoriei literare. A ocupat diverse funcții publice: redactor-șef la Monitorul Asigurărilor Sociale, director în Ministerul Muncii, director la Fundația Culturală „Principele Carol”, la Casa Școalelor și în Ministerul Cultelor și Artelor. A predat la Școala superioară de Asistență Socială și Publicitate și la Universitatea muncitorească.

Între anii 1930–1935 a fondat și condus revista „Boabe de grâu”, consolidând statutul fotografiei etnologice ca document cu valoare sociologică.

Romanul său Fuga lui Șefki (1927) este considerat de George Călinescu drept cea mai valoroasă lucrare narativă a sa, oferind o imagine etnografică complexă a comunităților turcești din vestul țării.

Din 1928 a devenit membru al Societății Scriitorilor Români și a semnat ocazional și cu pseudonimele Emanoil Popescu, Ion Ordeanu sau Ion Ordean.

A întreținut o corespondență bogată cu personalități ale vremii – Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Sextil Pușcariu, Ioan Bianu, Constantin Rădulescu-Motru și alții – contribuind astfel la documentarea unor aspecte importante ale istoriei culturale și literare românești.

Opere importante

• Florile inimei (1920) – singurul volum de versuri
• Românii dintre Vidin și Timoc (1923)
• Legătura roșie (1925)
• Fuga lui Șefki (1927)
• Crescătorul de șoimi (1928)
• Maica Domnului de la mare (1930)
• Balcic (1931)
• Biblioteca satului (1936)
• Capra neagră (1938)
• Pietre de vad, vol. I–IV (1937–1944)

Traduceri

A tradus lucrări din limba japoneză, germană și rusă, printre care:

• Okakura Kakuzō – Cartea ceaiului (1926)
• Goethe – Versuri în românește (1932)
• Basme rusești (1946), cu ilustrații de Lena Constante.