Emanoil Bacaloglu, pionier al științei românești în fizică, chimie și matematică

Emanoil Bacaloglu (n. 11 aprilie 1830, București – d. 30 august 1891) a fost un remarcabil om de știință român, de origine greacă, cunoscut pentru contribuțiile sale esențiale în domeniile fizicii, chimiei și matematicii. Și-a desăvârșit studiile la Leipzig și Paris, iar după revenirea în țară a început să predea fizica și chimia la școala de medicină și farmacie. Ulterior, a fost profesor de matematică la Liceul „Sf. Sava” și, în cele din urmă, profesor de fizică la Universitatea din București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bacaloglu#/media/Fișier:Emanoil_Bacaloglu.jpg

În 1869, a fondat Societatea de Științe Fizico-Naturale, fiind ales președintele acesteia. Din 1879, devine membru al Academiei Române, unde a ocupat funcțiile de vicepreședinte și președinte al secției științifice.

Implicat în Revoluția de la 1848, Bacaloglu este considerat autorul primelor lucrări științifice românești în matematică, fizică și chimie, contribuind semnificativ la formarea terminologiei științifice în limba română. A fost de asemenea unul dintre fondatorii „Societății de Științe Fizice” în 1890.

Lucrări reprezentative:

• Neue Bestimmungsweise (1861)
• Elemente de algebră (1866)
• Elemente de fizică (1870–1871, două volume)
• Tabule de figuri (1871)
• Expoziția de la München (1883)
• Luminatu electricu. Spectroscopia (1883)
• Apărătorul de trăsnet (1887)

Bibliografie critică:

• Florica T. Cîmpan, Emanuel Bacaloglu (1830–1891), Editura Academiei RPR, 1956
• Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, 1962
• Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, 1999.