Current track

Title

Artist


Elvira Sorohan, filolog, istoric și critic literar român

#Postat de on august 21, 2025

Elvira Sorohan (n. 21 august 1934, Vaslui – d. 12 aprilie 2023) a fost filolog, istoric și critic literar român, specialistă în literatura română veche și profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost unul dintre cei mai respectați și devotați dascăli din lunga tradiție a Facultății de Litere ieșene.

A publicat numeroase prefețe și postfețe la ediții din operele lui Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Ion Creangă și Niccolò Machiavelli. A contribuit, cu un articol despre Ion Budai-Deleanu, la Patrimoine littéraire européen (Belgia, 1998) și a scris frecvent pentru Dicționarul general al literaturii române, realizat sub egida Academiei Române. A susținut conferințe și comunicări științifice în țară, dar și la Debrețin, Cernăuți și Chișinău.

Sursa foto: AI

Debutul său publicistic a avut loc în 1963, în revista Cronica, iar cel editorial în 1974, cu volumul Iluminismul transilvan (Ed. Universității, Iași). A colaborat constant cu revistele Cronica, Convorbiri literare, Expres Cultural și Scriptor.

De-a lungul carierei, a primit numeroase premii și distincții: Premiul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor pentru critică și istorie literară (1978), Premiul pentru istorie literară al aceleiași filiale (1998), Premiul pentru critică literară al revistei Convorbiri literare (2000) și Premiul Opera Omnia al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor (2009). În 2021, la propunerea Uniunii Scriitorilor, Primăria Iași i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare.

Elvira Sorohan a fost autoarea unor cărți de referință, precum:

  • Iluminismul transilvan (1974)
  • Cantemir în Cartea hieroglifelor (1978)
  • Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Mihai Eminescu (1982)
  • Introducere în opera lui Budai-Deleanu (1984)
  • Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești (1995)
  • Introducere în istoria literaturii române (1998)
  • I.D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv (1999)
  • Singurătatea scriitorului (2004)
  • Călinescu în autoportret (2007)
  • Salon literar cu prozatori contemporani români și străini (2014)

Despre literatura română, ea afirma în 2014, într-un interviu acordat revistei Convorbiri literare: „Literatura a dovedit întotdeauna o mare capacitate internă de a renaște din cenușă”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *