Elogiul memoriei

Elogiul memoriei

Circulă printre oameni părerea că memoria individuală nu e decât o însușire subalternă, auxiliară, care, la cei mai slab dotați intelectual, ține loc de inteligență.

Adică: să fim atenți, să nu ne lãsãm amăgiți, să nu luăm, cum zic francezii, ”des vessies pour des lanterns” (niște bășici drept lanterne), să nu luăm drept supradotat pe unul care dispune doar de o ținere de minte ieșită din comun, nu însă și de un intelect deosebit.

Iorga bunăoară, în ochii multora, nu era decât un zmeu al memoriei, o bibliotecă și o arhivă ambulante, dar nu și o minte prea grozavã; o butadă ardelenească zicea despre el că avea ”minte multă dară nu tătă bună”.

De aici reiese pentru nu puțină lume că între ascuțimea inteligenței și întinderea ținerii de minte ar fi un raport invers proporțional.

Continuarea pe jurnalspiritual.eu