Elevul care și-a bătut și umilit colegii în toaleta școlii a fost reținut
#Postat de Florin Craciun on februarie 2, 2023
Elevul de 15 ani de la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” din Bacău care a bătut și umilit doi colegi cu CES (cerințe educaționale speciale) în toaleta școlii a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat astăzi instanței cu propunerea de arestare preventivă.
“În urma probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, a tânărului de 15 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, facem precizarea că, atât polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, cât și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități preventive în unitățile de învățământ de pe raza întregului județ, pe tot parcursul anului școlar, în vederea preîntâmpinării unor evenimente negative în rândul elevilor”, precizează comunicatul IPJ Bacău.
Ancheta Inspectoratului Școlar Județean în unitatea de învățământ a scos la iveală faptul că elevul agresor nu este la prima abatere. Cu o săptămână în urmă, acesta a mușcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancționat cu scăderea cu 2 puncte a notei la purtare și cu ,,avertisment”.