Edward Teller a fost un fizician american, unul din oamenii importanți ai Proiectului Manhattan și ulterior supranumit „părintele bombei cu hidrogen”
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 15, 2022

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Edward_Teller#/media/Fi%C8%99ier:EdwardTeller1958.jpg
Teller a fost unul dintre oamenii importanți ai Proiectului Manhattan – proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (cunoscută popular ca bomba atomică) în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada – ulterior supranumit „părintele bombei cu hidrogen” (deși el a respins în permanență această caracterizare).
Deşi a fost îndemnat să studieze chimia, a preferat matematica. Ulterior, Teller s-a orientat spre mecanică cuantică. În 1928, s-a mutat la Universitatea din Munchen. În acelaşi an suferă un accident de tramvai şi îşi pierde piciorul drept. Acest lucru nu l-a oprit să-şi ia doctoratul în 1930. Începe să predea în diverse universităţi, primind și o bursă din partea fundaţiei Rockefeller. După venirea lui Adolf Hitler la conducerea Germaniei, Edward Teller pleacă în SUA.
În anii ’30, fizicienii deveniseră conştienţi de faptul că atomul putea fi spart, iar U-235, un izotop al uraniului, putea fi folosit pentru obţinerea unei reacţii în lanţ, capabile să elibereze cantităţi uriaşe de energie.
Edward Teller a început să lucreze la proiectul Manhattan şi s-a mutat la Los Alamos, locul construirii bombei atomice. A elaborat un studiu amplu, privitor la construirea unei bombe cu hidrogen și, după terminarea războiului, şi-a îndreptat toată atenţia spre construirea ei, deși a întâmpinat opoziţii din partea comunităţii ştiinţifice.
După anul 1949, când URSS reuşeşte să-şi construiască propria bombă atomică, s-a manifestat un adevărat interes pentru crearea unei bombe mult mai puternice decât cea nucleară, astfel că s-a conceput un mecanism care folosea raze X pentru aprinderea combustibilului nuclear. Dispozitivul, numit Mike, a fost detonat în 1952, în Pacificul de Sud, pe locul fostei insule apărând un imens crater. Telegrama care anunţa rezultatul experimentului conţinea doua cuvinte: „e băiat”.
Edward Teller a devenit cel mai important savant ce susţinea bomba H, testele nucleare şi dezvoltarea de rachete purtătoare.
În anii ’70 a publicat o carte, „Energie din cer şi din pământ”, în care pleda pentru folosirea energiei nucleare, fiind obsedat de ideea ameninţării sovieticilor.
Atunci când Ronald Reagan a devenit preşedinte, Edward Teller i-a propus construirea unui sistem de apărarea antirachetă, convingându-l pe Reagan că ameninţarea URSS-ului este una majoră. Sistemul de apărare anti-nuclear urma să fie amplasat în spaţiu. Suma alocată a fost importantă: 36 de miliarde de dolari într-o perioadă de zece ani. Toate aceste planuri pentru cucerirea spațiului au fost în final abandonate. Un singur lucru s-a reușit: confirmarea dorinței lui Teller de-a controla natura. Convingerea că omul ar trebui să domine natura nu a fost doar a lui Edward Teller, totuşi pentru el a fost Nordul carierei sale.
Edward Teller murit la 95 de ani, lăsând moştenire importante contribuţii în fizica nucleară şi dezvoltarea armelor pe baza reacţiilor de fuziune.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Edward_Teller#/media/Fi%C8%99ier:Edward_Teller_and_Ronald_Reagan.jpg
Onoruri
- Premiul Albert Einstein(d) (1958).
- Oamenii anului pe 1960 ai revistei „Time” (cu un grup de oameni de știință)
- Premiul Enrico Fermi(d) (1962).
- Catedra „Profesor Edward Teller” la Departamentul de Științe Aplicate de la Universitatea Davis(d), California, (1963)
- Premiul Harvey(d), Technion Institute of Israel (1975).
- Albert Einstein Award, Technion, Israel (1977).
- Membru al Academiei Americane de Arte și Științe(d).
- Membru al Asociației Americane pentru Progres Științific(d).
- Membru al Societății Nucleare Americane(d)[24].
- Medalia Națională (Americană) pentru Știință(d) decernată de președintele Ronald Reagan (1982)[80].
- Premiul Sylvanus Thayer(d) din partea Academiei Militare a Statelor Unite (1986).
- Presidential Citizens Medal(d) (1989).
- Membru de onoare al Academiei de Științe Maghiare, (1990).
- Ordinul Drapelul Republicii Ungare cu Rubine, (1990)
- Profesor emeritus al Universității de Științe Eötvös Loránd din Budapesta (1991).
- Membru de onoare al Societății de Fizică Eötvös din Ungaria (1993).
- Premiul de excelență al revistei ungare „Fizikai Szemle” (Monitorul de fizică) , 1994
- „Crucea medie cu stea” a Ordinului pentru Merit al Republicii Ungare, (1994).
- Medalia „Leo Szilard” a Societății Ungare de Științele Nucleare (1994)
- Premiul pentru Renumele Poporului Maghiar (1997)
- Ordinul ungar Lanțul Corvin (maghiară Magyar Corvin-lánc), (2001)[81].
- Asteroidul, Teller 5006 îi poartă numele[82].
Medalia Prezidențială pentru Libertate (în engleză : Presidential Medal of Freedom) acordată de către președintele George W. Bush pe 23 iulie 2003, cu mai puțin de două luni înainte de deces[80].- Premiul de Creație Bolyai János din Ungaria (2004, postum)[83]
- Zeci de doctorate honoris causa de la diferite institute și universități.
Jurnal FM 