Eduard Wachmann, dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană

Eduard Wachmann (n. 10/22 februarie 1836, București – d. 23 decembrie 1908, București) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană, fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.
Eduard Wachmann a primit primele lecții de muzică de la tatăl său. A studiat la Viena cu Gustav Nottebohm și Dachs, iar apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_Wachmann#/media/Fișier:Eduard_Wachmann.png

Activitate
Dirijor:
A dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București, fiind și director al Operei Române din cadrul Teatrului Național din București. În 1868, a înființat Societatea Filarmonică Română din București, pe care a condus-o în calitate de dirijor și director. A petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, având un impact semnificativ asupra dezvoltării unui public interesat de muzica simfonică.

Compozitor:
Wachmann a compus vodeviluri, muzică vocal-simfonică, muzică de cameră, corală, lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, precum și vodevilurile Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863). De asemenea, a scris muzică pentru spectacolul Despot-Vodă (1860) de Vasile Alecsandri.
Wachmann a fost profesor la Conservatorul din București, unde a predat cursuri de pian și armonie și a fost director al instituției. A redactat lucrări didactice, a cules folclor și a publicat aranjamente pentru pian ale pieselor folclorice, continuând astfel tradiția tatălui său.

Scrieri didactice:

• Exerciții elementare și studii melodice pentru intonație și măsuri (1876)
• Noțiuni generale de muzică (1877)
• Basuri cifrate pentru studiul armoniei (1882).