În perioada 4 – 7 septembrie 2023, la Oarba de Mureș, loc cu o deosebită încărcătură emoțională și istorică, se desfășoară ediţia din 2023 a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 3, 2023
În perioada 4 – 7 septembrie 2023, la Oarba de Mureș, loc cu o deosebită încărcătură emoțională și istorică, se desfășoară ediţia din 2023 a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie.
Competiția tactico-aplicativă, devenită deja tradiție în rândul celor specializați în intervenție, a debutat la inițiativa Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (S.I.A.S.) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în acest an este organizată prin grija Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Evenimentul urmăreşte dezvoltarea abilităţilor de intervenţie în situaţii excepţionale, printre participanți regăsindu-se cei mai buni luptători din trupele speciale de intervenţie din țară și din afara țării.

Ediţia din 2023 a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie
Pentru buna organizare a acestui eveniment, în condiții de siguranță, zona traseului și de desfășurare a probelor este organizată pe malul râului Mureș, iar zona destinată publicului, de unde poate fi vizionată întreaga competiție, se află pe malul opus.
Reprezentanţii mass-media interesaţi să participe la acest eveniment sunt aşteptaţi în zilele de 4 şi 7 septembrie, ora 10.00, la locul de desfăşurare a probelor (coordonate GPS : https://maps.google.com/?q=46.454536,24.287884 ).
Polițiștii mureșeni că zona destinată publicului este accesibilă la orice oră în intervalul 4-7 septembrie, existând posibilitatea de a observa și fotografia toate probele și exercițiile competiției (coordonate GPS :https://maps.google.com/?q=46.448399,24.284880 ).
Publicul este așteptat, de asemenea, la festivitatea de premiere, care va avea loc în ziua de 7 septembrie, ora 17.00, la ,,Monumentul eroilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial” .
Sursa: I.P.J. Mureș/3 septembrie 2023
Jurnal FM 