Dumitru Ciurezu, poet român

Dumitru Ciurezu, (7 noiembrie 1897, Plenița, Dolj – 5 ianuarie 1978, Sibiu), a fost un poet român.

După ce a urmat școala primară în satul natal (1904–1908), a continuat studiile la Colegiul Național din Craiova (1908–1912) și la Liceul „Alexandru Lahovary” din Râmnicu Vâlcea, unde a obținut bacalaureatul în 1920. A absolvit apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.

Între 1916 și 1918, a fost mobilizat ca sublocotenent și a luptat pe frontul de la Oituz (1917).

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/pen-feather-pen-ink-gold-writing-631321

Sursa foto: https://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/C/ciurezu%20dumitru.pdf

A debutat în presă în 1921, în revista Viața studențească, dar debutul său literar este considerat anul 1927, când publică în Țara noastră, revista condusă de Octavian Goga, unde a fost și redactor.

Tot în 1927, își publică primul volum de versuri, Răsărit (Editura Scrisul Românesc, Craiova), pentru care primește Premiul Dr. Păcurariu-Bianu al Academiei Române, la recomandarea lui Mihail Sadoveanu.

În 1940, volumul Pământul luminilor mele (București, Fundația pentru Literatură și Artă) este distins cu Premiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române.

După război, în 1946, se stabilește la Sibiu, unde lucrează ca redactor la ziarul România viitoare până în 1949. A fost membru al Uniunii Scriitorilor și cercetător-șef al Filialei din Cluj a Academiei Române.

Opera literară

• Răsărit (Craiova, 1927)
• Pământul luminilor mele (București, 1940)
• Cununa soarelui (1942; ediția a II-a, 1971, cuvânt înainte de Al. Piru)
• Sus la nunta stelelor (postum, 1994).