Dumitru Caracostea, critic literar, istoric literar și folclorist român

Dumitru Caracostea (n. 10/22 martie 1879, Slatina, Olt, România – d. 2 iunie 1964, București, România) a fost un important critic literar, istoric literar și folclorist român, considerat unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române, alături de Tudor Vianu. În ciuda vârstei înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în 1950 și a fost încarcerat timp de cinci ani ca deținut politic.

Pe linie paternă, Dumitru Caracostea avea descendență aromână. A început studiile la Slatina, iar ulterior le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a obținut licența în 1908. A fost elevul unor personalități precum Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, a obținut o bursă pentru Viena, unde a lucrat sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. În 1913, a susținut două doctorate, unul în filosofie și unul în filologie romanică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Caracostea#/media/Fi%C8%99ier:Dumitru-caracosteaGIMP.jpg

În 1920, a devenit docent la Universitatea din București, iar în 1930 a fost numit profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne. Tot în același an, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 a devenit membru titular. În 1933, datorită eforturilor sale, a fost înființat Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost ministru al educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940) și în Guvernul Ion Antonescu (4 – 14 septembrie 1940). Între 1941 și 1944, a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.

După instaurarea regimului comunist în România, în 1948, Caracostea a fost exclus din învățământ. La 5 mai 1950, a fost arestat și a petrecut cinci ani în închisoare, fără a fi judecat. În penitenciarul Sighet, s-a convertit la greco-catolicism prin intermediul preotului profesor Ioan Vultur și a fost primit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeași închisoare.

Dumitru Caracostea a colaborat cu articole și studii la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească și multe altele.

Activitatea sa literară și științifică s-a concentrat pe două direcții majore: studiile de folclor (de exemplu, „Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia”, 1924) și analiza operei lui Mihai Eminescu, cu lucrări precum „Arta cuvântului la Eminescu” (1938) și „Creativitate eminesciană” (1943). De asemenea, a realizat un studiu important de stilistică literară, intitulat Expresivitatea limbii române.

Opera (reeditări)

• Poezia tradițională română: balada poporană și doina, ediție critică de D. Șandru, prefață de Ovidiu Bârlea, vol. I-II, București, Editura pentru Literatură, 1969
• Problemele tipologiei folclorice, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, București, Editura Minerva, 1971
• Studii eminesciene, ediție îngrijită de Ion Dumitrescu, prefață de George Munteanu, București, Editura Minerva, 1975
• Arta cuvântului la Eminescu, ediție îngrijită, note, addenda bibliografică și indice de nume de Nina Apetroaie, studiu introductiv de I. Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1980
• Studii critice, ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Ovidiu Bîrlea, București, Editura Albatros, Colecția Lyceum nr. 246, 1982
• Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1987
• Scrieri alese, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, vol. I-III, București, Editura Minerva, 1986-1992
• Expresivitatea limbii române, cuvânt înainte, nota asupra ediției și index de Ilie Dan, Iași, Editura Polirom, 2000

Afilieri

• Membru al Academiei Române

Decorații

• Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 de ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941).