Dragoș Protopopescu, scriitor, poet, critic, filosof și profesor universitar român

Dragoș Protopopescu (17 octombrie 1892, Călărași – 1948, București) a fost un scriitor, poet, critic, filosof și profesor universitar român, recunoscut ca unul dintre cei mai importanți angliști din perioada interbelică. A fost fiul profesorului de latină Constantin Popescu și al Octaviei Blebea. Școala primară a urmat-o în orașul natal, iar liceul la Sfântu Sava din București. A studiat filologia la Facultatea de Litere din București, continuând apoi doctoratul la Paris și Londra, obținând în 1924 titlul de doctor în filologie engleză la Universitatea Sorbona, sub îndrumarea anglistului Louis Cazamian.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/DragoșProtopopescu#/media/Fișier:Dragoș_Protopopescu_byȘtefan_Dimitrescu.png

În 1925 a devenit profesor la Universitatea din Cernăuți, unde a predat cursuri de literatură engleză și a fost director al Teatrului Național din același oraș. Mai târziu, s-a transferat la Universitatea din București, unde a predat cultura și civilizația britanică și a condus Departamentul de Limba și Literatura Engleză. În 1934 a fost închis la Jilava pentru apartenența sa la legionarism și, în 1937, a fost ales parlamentar pe listele Partidului „Totul pentru Țară”. A colaborat în perioada interbelică cu reviste și publicații importante precum Viața Nouă, Cronica, Viața Românească, Flacăra și Gândirea.

A fost căsătorit de trei ori: cu Marioara Aldea, apoi cu Alice Bădescu și între 1937-1939 cu Lia Romașcu. În 1948, a fost arestat de autoritățile comuniste, a încercat să se sinucidă în spital după prima arestare și a murit ulterior prin decapitare accidentală în timpul unei rețineri de către Securitate, conform mărturiei lui Gabriel Bălănescu.

A publicat lucrări semnificative de literatură, critică și filologie, printre care Stilul lui Dimitrie Cantemir (1915), Poemele restristei (1920), Zvon de pretutindeni (1921), Valoarea latină a culturii engleze (1923), Unknown Congreve (1923), Un classique moderne: W. Congreve (1924), Caracterul de rasă al literaturii engleze (1925), Pagini engleze (1925), traducerea lui Hamlet, Politica culturii (1931, în colaborare), romanele Iarmarocul Metehnelor (1932), Condamnații la castitate (1935), Fortul 13 (1936), Fenomenul englez: studii și interpretări (1936, reed. 1996, 2003), Pericolul evreiesc și Tigrii (1940). Postum au fost publicate Shakespeare: viața și opera (1998) și Shakespeare. Romanul englez (2000).

Protopopescu a rămas o figură marcantă a literaturii și filologiei românești interbelice, apreciat atât pentru contribuțiile sale academice la studiul literaturii engleze, cât și pentru activitatea sa literară și critică.