Dragomir Hurmuzescu, fizician român

Dragomir Hurmuzescu (13 martie 1865, București – 31 mai 1954, București) a fost un fizician român, membru corespondent al Academiei Române și al altor foruri științifice din România și străinătate. Este cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul radiodifuziunii, fiind asociat cu prima emisiune radio oficială din România și devenind ulterior președinte al „Societății de difuziune radiotelefonică”, actuala Societate Română de Radiodifuziune.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragomir_Hurmuzescu#/media/Fi%C8%99ier:Dragomir_Hurmuzescu.jpg

S-a născut în București pe 13 martie 1865, fiind fiul lui Martin Hurmuzescu, un funcționar poștal, și al Profirei, casnică. A urmat școala primară la singura unitate din Sectorul Galben al Bucureștiului, pe strada Polonă, și a continuat cu studiile liceale la Colegiul Sfântul Sava, pe care l-a absolvit în 1884. În timpul liceului, a rămas orfan de tată, iar pentru a-și susține traiul, a dat lecții de limba franceză unor copii din familii înstărite.

După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Științe din București, secția fizico-matematică, și a obținut licența în fizică în 1887. În această perioadă, și-a susținut familia din banii obținuți prin meditații și colaborări cu diverse ziare și reviste.

După câștigarea unei burse, Hurmuzescu a continuat studiile la Universitatea Sorbona din Paris, unde a învățat de la mari savanți precum Jules Henri Poincaré, Gabriel Lippmann și Joseph Bertrand. În 1890, a obținut licența în fizică, iar împreună cu colegul său M. Lamotte, a publicat cursurile susținute de Poincaré, sub titlul Théorie mathématique de la lumière.

În perioada petrecută la Sorbona, Hurmuzescu a lucrat în laboratorul de cercetări fizice al lui Gabriel Lippmann, unde a contribuit la perfecționarea electroscopului, inventând un nou izolator pe bază de sulf și parafină, denumit „dialectrină”. Acesta a fost folosit ulterior, printre altele, de către soții Pierre și Marie Curie în cercetările lor despre radiație.

În 1896, Hurmuzescu a obținut doctoratul în fizică, cu teza intitulată Sur une nouvelle détermination υ entre les unités électrostatique et électromagnetique. În această lucrare, a obținut o valoare pentru constanta electrodinamică de 3,001 x 10^10 cm/s.

După întoarcerea în România în același an, a fost numit conferențiar de matematici generale la Universitatea din Iași și profesor de fizică la Liceul Internat din Iași. De asemenea, a înființat un laborator de cercetare și a dezvoltat un atelier mecanic împreună cu studenții săi, unde au construit aparate pentru laboratoarele de fizică din licee.

În 1901, Hurmuzescu a înființat Societatea de Științe din Iași și a fost secretar de redacție al publicației Les Annales Scientifiques de l’Université de Jassy. În perioada 1904-1907, a fost secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice și a pus bazele unui proiect de reorganizare a învățământului științific liceal.

În 1910, a inițiat înființarea unei școli de electricitate la Facultatea de Științe din Iași, care a devenit baza Institutului Electrotehnic din Iași, înființat în 1913. Cu sprijinul unor ingineri români, a înființat o altă instituție de învățământ electrotehnic în București.

Dragomir Hurmuzescu este considerat un pionier al radiodifuziunii în România. În 1924, sub conducerea sa, a fost instalat primul post de emisie radiofonică din țară. În 1925, a fost construit și dat în folosință primul receptor radiofonic din România, care permitea audierea unor emisiuni publice. Aceste emisiuni erau transmise de două ori pe săptămână, joia și sâmbăta seara.

De asemenea, Hurmuzescu a înființat în martie 1925, împreună cu colaboratorii săi de la Institutul Electrotehnic, Asociația Prietenilor Radiofoniei, devenind președintele acesteia. În acest an, sub conducerea sa, a fost fondată Societatea de difuziune radiotelefonică, care a început emisiunile pe 1 noiembrie 1928, lansând celebra sintagmă „Aici Radio România”.

Hurmuzescu a fost recunoscut pentru realizările sale prin includerea în numeroase foruri științifice din România și din străinătate. A fost membru al „Societății Franceze de Fizică” și al „Societății Fizicienilor Germani”, iar în 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A avut și funcții importante în educația universitară, fiind decan al Facultății de Științe și prorector al Universității din București în 1919.

În 1910, la Congresul de Radiologie de la Bruxelles, Hurmuzescu a prezidat o ședință, având onoarea de a se afla alături de savanți renumiți precum Marie Curie, E. Rutherford și S. Arrhenius.

Lucrări

• Căldură și electricitate (1900)
• Electricitate generală și aplicată (1934)
• Telegrafia fără sârmă cu ajutorul undelor electrice (1902)
• Dialectrina, un nou electroscop (1894)
• Radioactivitatea petrolurilor române (1907)
• Radioactivitatea apelor minerale din România (1909)
• Viitorul industriei electrice în România (1919)
• Efectul Zeeman și magnetonii (1936)

Dragomir Hurmuzescu a decedat pe 31 mai 1954, la București, în timp ce își scria memoriile. În 1965, UNESCO a recomandat ca întreaga comunitate științifică mondială să-l celebreze, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa.