Jurnal FM 
Dragomir Hurmuzescu a fost un fizician și inventator român, profesor la Universitatea din Iași și la Universitatea din București
#Postat de Carmen Vintu on martie 13, 2022
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragomir_Hurmuzescu#/media/Fi%C8%99ier:Dragomir_Hurmuzescu.jpg
În 1884 absolvă cursurile Colegiului Sfântul Sava, după care urmează cursurile Facultății de Științe a Universității București până în 1887.
Pe timpul liceului rămâne orfan de tată motiv pentru care este nevoit să susțină financiar întreaga familie și începe să susțină meditații la franceză unor copii proveniți din familii înstărite
În urma unui concurs obține o bursă care-i permite urmarea cursurilor la Universitatea Sorbona din Paris unde în 1890 devine licențiat in Fizică absolvind studiile ca șef de promoție.
Pe perioada șederii la Paris lucrează în cadrul laboratorului de la Sorbona, sub îndrumarea unuia dintre profesorii săi Gabriel Lippman și alături de Maria Sklodowska (cunoscută ca Marie Curie) și Pierre Curie. În această perioadă este ales membru al „Societății Franceze de Fizică”, membru al „Comitetului savanților străini din Franța” și membru al „Societății Fizicienilor Germani”
În anul 1894 inventează un izolator alcătuit pe baza unui amestec de sulf și parafină, folosit în construcția electroscoapelor numită dielectrină și electroscopul care îi poartă numele electroscopul Hurmuzescu
În 1896 se întoarce în țară și este numit conferențiar de matematici generale, în cadrul Facultății de Științe a Universității din Iași și profesor de fizică la Liceul Internat (în prezent Liceul Costache Negruzzi). În anul următor este numit directorul Liceului Internat.
În 1901 este înființată Societatea de Științe din Iași la inițiativa lui Hurmuzescu. În același an realizează experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Popov.
În 1910 în cadrul Facultății de Științe din Iași, inițiază înființarea școli de electricitate demers care stă la baza fondării, în 1913, a Institut Electrotehnic din Iași.
În 1913 se transferă la București unde a fost director al Institutului Electrotehnic, profesor la “Catedra de aplicații ale căldurii și electricității” de la Facultatea de Științe și decan al acestei facultăți.
În 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din Romania, iar în 1937 -membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor.
În anul 1937 se retrage din activitatea profesională.
În 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naștere, UNESCO propune omagierea marelui savant român Dragomir M. Hurmuzescu.
Lucrări
- Căldură și electricitate (1900)
- Electricitate generală și aplicată (1934)
- Telegrafia fără sârmă cu ajutorul undelor electrice (1902)
- Dialectrina, un nou electroscop – articol publicat în „Soc. fr. Physique” (1894)
- Radioactivitatea petrolurilor române – „Congresul Industriei Petrol” de la București (1907)
- Radioactivitatea apelor minerale din România – articol publicat în „Ann. Academiei Române” (1909)
- Viitorul industriei electrice în România – articol publicat în „Revista Gen. Electr.” (1919)
- Efectul Zeeman și magnetonii – articol publicat în „Buletinul IRE” (1936)
