Doris Lessing a fost o romancieră, poetă, dramaturgă din Marea Britanie, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în anul 2007

Caietul auriu (1962) este povestea unei scriitoare, Anna Wulf, a celor patru carnete în care își înregistrează viața și a încercării ei de-a le uni, în final, într-un al cincilea carnet, auriu. Anna Wulf este în același timp personajul unei nuvele, intitulată Femei libere, „care scrie patru carnete, și nu doar unul pentru că, după cum ea însăși recunoaște, trebuie să separe lucrurile între ele, pentru a evita haosul, informitatea, eșecul…” – notează, în prefața romanului, Doris Lessing.Astfel încât cele patru carnete ale Annei se împletesc cu fragmente dintr-o realitate aparenta, a vieţii ei, a copiilor ei, a foştilor amanţi. Stilul postmodern este o trăsătură de bază a cărţii, deşi autoarea insistă că lectura să ţină seama mai degrabă de temele serioase ale romanului. Carnetul negru înregistrează experienţele Annei în timpul războiului, cel roşu momente din perioada în care era membră a Partidului Comunist, cel galben povestea unei iubiri, iar cel albastru amintiri şi visuri. Este un roman cu mai multe poveşti, iar autoarea ne anunţă încă de la început să fim atenţi la o temă anume, a eşecului, „care, uneori, atunci când oamenii se prăbuşesc, devine o modalitate de a-şi vindeca propriile false dihotomii şi separări”.

„Cartea lui Doris Lessing e cea mai incitanta reprezentare a noului val de proză apărut în ultimul deceniu; se simte în ea spiritul timpului şi, mai presus de orice, este o carte adevărată.” (New Republic)

Caietul auriu (1962) este povestea unei scriitoare, Anna Wulf, a celor patru carnete în care îşi înregistrează viaţă şi a încercării ei de-a le uni, în final, într-un al cincilea carnet, auriu. Anna Wulf este în acelaşi timp personajul unei nuvele, intitulată Femei libere, „care scrie patru carnete, şi nu doar unul pentru că, după cum ea însăşi recunoaşte, trebuie să separe lucrurile între ele, pentru a evita haosul, informitatea, eşecul…” – notează, în prefaţa romanului, Doris Lessing.
Astfel încât cele patru carnete ale Annei se împletesc cu fragmente dintr-o realitate aparenta, a vieţii ei, a copiilor ei, a foştilor amanţi. Stilul postmodern este o trăsătură de bază a cărţii, deşi autoarea insistă că lectura să ţină seama mai degrabă de temele serioase ale romanului. Carnetul negru înregistrează experienţele Annei în timpul războiului, cel roşu momente din perioada în care era membră a Partidului Comunist, cel galben povestea unei iubiri, iar cel albastru amintiri şi visuri. Este un roman cu mai multe poveşti, iar autoarea ne anunţă încă de la început să fim atenţi la o temă anume, a eşecului, „care, uneori, atunci când oamenii se prăbuşesc, devine o modalitate de a-şi vindeca propriile false dihotomii şi separări”.

„Cartea lui Doris Lessing e cea mai incitanta reprezentare a noului val de proză apărut în ultimul deceniu; se simte în ea spiritul timpului şi, mai presus de orice, este o carte adevărată.” (New Republic)