Doina Badea, cântăreață română

Doina Badea (6 ianuarie 1940 – 4 martie 1977) a fost o mare cântăreață română, renumită pentru vocea sa puternică, profundă și inconfundabilă, care a marcat o întreagă eră a muzicii ușoare din România. A murit prematur, la vârsta de 37 de ani, în tragedia cutremurului din 1977, alături de soțul și cei doi băieți ai săi.

Născută la Craiova, Doina Badea a urmat cursurile școlii primare și liceale în orașul natal și a studiat la Conservatorul „Cornetti” din Craiova, fiind și membră a corului Ansamblului artistic „Nicolae Bălcescu”. A aprofundat studiile de canto la Școala Populară de Artă din Craiova și a activat ca solistă și coristă în cadrul Filarmonicii de stat „Oltenia”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki

Cariera sa a început în 1960, când a debutat pe scena Teatrului Muzical din Deva, remarcându-se prin timbrul său vocal unic. În 1963, a devenit angajată a Teatrului „Constantin Tănase” din București, iar mai târziu a cântat pe cele mai importante scene din România și în afaceri internaționale, inclusiv la Olympia din Paris. A participat la numeroase ediții ale Festivalului „Maria Tănase” din Craiova și a susținut recitaluri la „Cerbul de Aur”.

Doina Badea a obținut premii importante, precum Marele Premiu la Festivalul de la Mamaia în 1967, cu melodia „Din totdeauna pe acest pământ”, și alte premii la edțiile din 1963 și 1964, cu piesele „Spre soare zburăm” și „Tu”. Melodiile sale rămân extrem de iubite și astăzi, printre cele mai celebre fiind „Ploaia și noi”, „Vechiul pian”, „Romanța inimii”, „De ce pari trist” și „Cântau privighetori”.

De asemenea, Doina Badea a abordat cu succes și muzica populară, interpretând piese precum „Lung e drumul Gorjului” și „Mi-am pus busuioc în păr”.

Doina Badea și familia ei au pierit în cutremurul din 4 martie 1977, iar ea a fost identificată după verighetă. La momentul decesului, Doina Badea se afla în culmea carierei sale.