Dionisie Germani, inginer român

Dionisie Germani (17 martie 1877, Galaţi – 1 septembrie 1948, Bucureşti), inginer, a fost membru de onoare al Academiei Române din 4 iunie 1945, repus în drepturi pe 3 iulie 1990.

A urmat cursurile Liceului Grecesc din Galaţi (1887–1895) și ale Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București, pe care le-a absolvit în 1900. După aceea, a continuat studiile de specializare în edilitate și hidraulică în Belgia, Germania și Marea Britanie (1900–1904) și a obținut diploma de inginer al Școlii Superioare de Electricitate din Paris (1918–1919). A fost profesor suplinitor (1910–1913) și apoi profesor definitiv (1913–1915) la Școala Națională de Poduri și Șosele, iar ulterior, între 1920 și 1946, a predat hidraulică și instalații hidroelectrice la Institutul Politehnic din București, unde a contribuit la înființarea Laboratorului hidraulic.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Română#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Domeniile sale de activitate includ hidraulica și mecanica fluidelor, cu lucrări importante în legile de similitudine. În 1930, la Congresul Internațional de Mecanica Aplicată de la Stockholm, a prezentat o sinteză a acestor legi aplicate în diverse domenii, iar metoda sa a fost preluată de alți specialiști, precum profesorul Ch. Hanocq. De asemenea, a elaborat studii despre „lovitura de berbec” și a creat diagrame simplificate de calcul pentru aceasta. A propus metode de calcul al tensiunilor în pereții flexibili ai vaselor care conțin lichide și a contribuit la determinarea tensiunilor într-un lichid incompresibil. A proiectat alimentări cu apă pentru mai multe orașe din România, printre care Craiova, București, Tulcea, Brăila și altele.

A fost implicat în proiecte tehnice importante, cum ar fi Abatorul București, canalizarea orașului, centrala electrică de la Grozăvești și stația de pompare de la Grozăvești. A realizat instalații hidroelectrice moderne la Govora și Călimănești între 1910 și 1916 și a construit imobile ieftine pentru societatea „Edilitatea” după 1920.

A publicat numeroase lucrări științifice, printre care „Alimentarea Capitalei cu apă subterană de la Ulmi” (1909), „Noul abator comunal din București” (1911), „Calculul eforturilor în pereții flexibili mărginind o masă lichidă” (1916) și multe altele. A tradus și lucrări importante, inclusiv „Teoria sonicității” de Gogu Constantinescu în 1922.

A fost activ în mai multe organizații profesionale, fiind membru al Consiliului Tehnic Superior, președinte al acestuia în 1944, și al altor instituții precum Societatea de Geografie din Lisabona și Societatea de Ingineri Civili din Franța. A fost distins cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler.