Dimitrie D. Pompeiu a fost un matematician român, profesor la universitățile din Iași, București și Cluj, membru titular al Academiei Române

Dimitrie Pompeiu (n. 22 septembrie 1873, Broscăuți, Botoșani, România – d. 8 octombrie  1954, București, România) a fost un matematician român.

A urmat școala primară și gimnaziul în Dorohoi și apoi școala normală de institutori la București. Din clasa a 3-a începe să colaboreze cu rezolvări de probleme de aritmetică la revista Recreații științifice din Iași.

Dimitrie Pompeiu a fost unul dintre primii matematicieni români de renume internațional, aducând o contribuție semnificativă la dezvoltarea cercetării matematice în România.

Născut pe 22 septembrie 1873 în comuna Broscăuți, județul Dorohoi, Pompeiu și-a început educația la școala primară și gimnaziul din Dorohoi, continuându-și studiile la Școala Normală de Institutori din București. În perioada 1893-1898, a lucrat ca învățător la Galați și Ploiești. În 1898, obține un concediu plătit și pleacă la Paris pentru a-și finaliza studiile. Aici, devine licențiat în matematici și, în 1905, își susține teza de doctorat sub îndrumarea renumitului matematician Henri Poincaré. După întoarcerea în România în toamna aceluiași an, devine conferențiar de analiză matematică și, din 1907, profesor de mecanică la Universitatea din Iași. În 1912, se transferă la Universitatea din București, unde îi succede lui Spiru Haret, iar în 1930 devine profesor de teoria funcțiilor, după pensionarea lui David Emmanuel. În 1934, Pompeiu este ales membru al Academiei Române. A decedat pe 8 octombrie 1954.

Un matematician este considerat realizat dacă îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții: introduce o noțiune nouă într-un domeniu, elaborează o metodă recunoscută, rezolvă o problemă importantă sau enunță o problemă de interes larg. Dimitrie Pompeiu a îndeplinit toate aceste criterii, fiind considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii matematice românești de la începutul secolului XX. Celebritatea internațională a dobândit-o încă din perioada doctoratului, prin teza sa dedicată studiului singularităților funcțiilor analitice. Aceasta a demonstrat existența unor funcții analitice cu o mulțime singulară de măsură pozitivă, un rezultat care contrazicea o teză similară susținută de matematicianul Ludovic Zoretti, aducând astfel o contribuție majoră în acest domeniu.

Domeniul de cercetare preferat al lui Pompeiu a fost analiza matematică, în special analiza complexă, însă a obținut rezultate remarcabile și în alte arii, cum ar fi mecanica. El a inițiat teoria funcțiilor poligene, o extindere naturală a funcțiilor analitice, și a introdus conceptul de derivată areolară. Tot el a extins celebra formulă a lui Cauchy, prin formula cunoscută astăzi ca formula Cauchy-Pompeiu.

Într-o scurtă lucrare din 1929, Pompeiu a demonstrat că, dacă integrala dublă a unei funcții continue în plan are aceeași valoare pe orice pătrat de o anumită latură, funcția respectivă este constantă. Această simplă observație a dus la formularea unei dintre cele mai interesante probleme din analiza matematică, cunoscută sub numele de „problema lui Pompeiu”. O altă contribuție importantă a fost observația legată de teorema creșterilor finite, care a generat, de asemenea, numeroase cercetări.

Opera matematică a lui Pompeiu cuprinde aproximativ 150 de lucrări publicate.

Dimitrie Pompeiu este asociat și cu organizarea învățământului matematic românesc la Cluj, după Primul Război Mondial. A organizat acolo un seminar matematic după modelul celebrului seminar de la Collège de France. În 1929, împreună cu Petru Sergescu, a fondat revista „Mathematica”, o publicație de mare circulație internațională.

Sursa: https://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-dimitrie-pompeiu/