Dimitrie Petrino, poet român

Dimitrie Petrino (n. 1838, Rujnița, județul Soroca – d. 29 aprilie 1878, București) a fost un poet român, membru corespondent al Academiei Române din anul 1877.

Dimitrie Petrino provenea dintr-o familie boierească cu rădăcini grecești și legături cu familia Hurmuzachi, prin mama sa, Eufrosina, fiica lui Eudoxiu Hurmuzachi. Tatăl său, Petru (sau Petrachi) Petrino-Armis, a fost un moșier basarabean, proprietar al moșiilor Rujnița și, ulterior, Cernăuca. Educația timpurie a fost asigurată de preceptori privați, unii dintre aceștia fiind chiar unchii săi materni.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Petrino#/media/Fișier:V.Cosmovici-_D._Petrino_ILR_424.jpg

La vârsta de 21 de ani, după ce a primit o moștenire de la unchiul său patern, Dimitrie Petrino a început o viață de plăceri, călătorind prin Italia și Germania. Iacob Negruzzi îl întâlnea în acea perioadă atât la Berlin, cât și la Iași, descriindu-l ca un „Bummler” (chefliu) pasionat de curse de cai. După doi ani, Petrino devenea dorobanț la Botoșani, unde s-a îndrăgostit de Victoria, fiica baronului Teodor Buchental. Cei doi s-au căsătorit la Odessa, fără acordul părinților, însă căsătoria a fost de scurtă durată: Victoria a decedat pe 8 septembrie 1867. Această pierdere a declanșat înclinația poetică a lui Petrino, care i-a dedicat volumul Flori de mormînt.

În perioada 1874–1875, revista Convorbiri literare i-a publicat șapte poezii, ceea ce l-a încurajat să se mute la Iași. La 3 iunie 1875, a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, înlocuindu-l pe Mihai Eminescu. Relația dintre cei doi era tensionată: Eminescu l-a ironizat numindu-l „Baron de trois sarmaux”, aluzie la obiceiul lui Petrino de a frecventa Hanul Trei Sarmale. De asemenea, Petrino a fost deranjat de o recenzie nefavorabilă publicată de Eminescu în revista Albina din Pesta (1870), referitoare la volumul său Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina.

La 22 iunie 1876, Petrino a trimis un raport Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, solicitând judecarea lui Eminescu pentru presupusă „sustracțiune” din bunurile Bibliotecii Centrale.

Între 1876 și 1878, a fost profesor supleant de Literatură română la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Iași. A colaborat la mai multe publicații, printre care Convorbiri literare, Familia, și Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina. A semnat și cu pseudonimele „Armis” și „Dimitriu P. Armis”.

Dimitrie Petrino a murit de tuberculoză la vârsta de 36 de ani, într-un spital din București, după o viață marcată de excese și boemă. A fost înmormântat în Cimitirul Șerban Vodă, în urma unei slujbe religioase oficiate la Biserica Domnița Bălașa.

Operă

• Flori de mormînt (Cernăuți, 1867)
• Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina (Cernăuți, 1869)
• Lumine și umbre (Cernăuți, 1870)
• Raul, poem dedicat lui Vasile Alecsandri (Cernăuți, 1875)
• Discurs rostit la serbarea funebră ce s-a ținut în Iași la 1 octombrie 1875 (Iași, 1875)
• La gura sobei (Iași, 1876)
• Legenda nurului (Iași, 1877)
• Poesii alese, prefațate de Nicolae Iorga (Vălenii de Munte, 1908)
• Poeme, Editura Librăriei Școalelor Frații Saraga (Iași, 1928)

Referințe critice

Mihai Eminescu i-a dedicat un necrolog în ziarul Timpul, publicat la 4 mai 1878, apreciind caracterul sobru și respectuos al discursului, deși critica faptul că nu se vorbise despre opera poetică a răposatului. Eminescu nota cu tristețe: „Cât de trist e a vedea un poet mort și a-i asculta panegiricul, în care numai despre poet nu se vorbește!?”.

Criticul Dan Mănucă îl descria astfel în volumul Scriitori junimiști (1971):
„Dimitrie Petrino, obscur poet și pentru puțină vreme profesor universitar la Iași […] rămâne totuși junimist prin semnificația poeziilor sale și, în special, prin limba lor curată.”

George Călinescu nota în Istoria literaturii române:
„… dacă n-ar fi avut o purtare incalificabilă față de Eminescu, azi nu s-ar pomeni de el.”
Tot el recunoștea, însă, că „Petrino a fost întîiul cu limba nepeltică din literatura română”, iar despre Flori de mormînt scria că „sinceritatea durerii poate fi adevărată, dar figurile literare sunt banale.”

In memoriam

O stradă din municipiul Cernăuți poartă numele lui Dimitrie Petrino.