Dimitrie Cuclin, compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român

Dimitrie Cuclin (n. 5 aprilie 1885/24 martie 1885, Galați – d. 7 februarie 1978, București) a fost un compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător remarcabil din România.

Tatăl său, Constantin Cuclin, a avut studii la Seminarul din Ismail, la Conservatorul din Iași și Conservatorul din București. Între 1879 și 1897, a fost profesor secundar de muzică la Gimnaziul de băieți din Galați (care a devenit Liceul „Vasile Alecsandri” în 1887). Provenea din satul Cucleni, lângă orașul Ismail, iar familia sa avea rădăcini nobile, cu strămoși care ajunseseră primari, mitropoliți și ofițeri de rang înalt. Mama sa, Minodora (născută Pavel), a fost casnică până la divorțul de Constantin, apoi, pentru a-și întreține fiul, a lucrat ca menajeră în mai multe familii din Galați. Ea provenea dintr-o familie originară din comuna Pechea, Galați.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cuclin#/media/Fișier:Dimitrie_Cuclin.png

Dimitrie Cuclin a urmat școala primară și între 1896 și 1903 a studiat la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați, perioadă în care a început să compună și să scrie literatură. Printre primele sale lucrări se numără drama „Ad majorem feminae gloriam”. Una dintre creațiile sale, un menuet pentru cvartet de coarde, a fost trimisă lui Dumitru Kiriac-Georgescu, care l-a încurajat să se mute la București pentru a studia vioara. Deși a fost respins din cauza vârstei, Cuclin s-a înscris în 1904 la cursurile de teorie și armonie, continuând să studieze și vioara.

După trei ani de studii la Academia Regală de Muzică din București, a obținut o bursă din partea ministrului Spiru Haret pentru a continua studiile în Franța. A ajuns la Paris, unde a studiat o perioadă la Conservator, dar, fiind respins, s-a înscris la „Schola Cantorum” a lui Vincent d’Indy, unde a rămas până în 1914. La Paris, s-a împrietenit cu George Enescu și Constantin Brâncuși.

După întoarcerea în țară, Cuclin a fost mobilizat în timpul războiului, perioadă în care a trăit la Iași și a cântat în orchestra lui George Enescu. După război, în 1919, a devenit profesor titular la Academia Regală de Muzică din București, iar în 1920 s-a căsătorit cu Zoe Bucurencu, o pictoriță pe care o cunoscuse la Paris. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste și fidelitate timp de 53 de ani, până la moartea Zoei. În 1922, cuplul s-a mutat în America, unde Dimitrie Cuclin a predat vioara și teoria muzicii la City Conservatory of Music și la Brooklyn College of Music din New York.

În 1930, Cuclin s-a întors în România și a reluat activitatea la Conservatorul din București, unde a predat până în 1948. În acel an, a devenit director al Conservatorului, însă fără a adera vreodată la mișcarea legionară, în ciuda regimului național-legionar al vremii.

După detenția la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a lucrat timp de doi ani la vârsta de 65 de ani, Cuclin s-a dedicat exclusiv activității sale componistice, dezvoltând un vast sistem simfonic, cu 20 de simfonii, dintre care unele aveau proporții imense. Cuclin nu a fost niciodată apreciat pe deplin în țară, fiind marginalizat de multe ori, în ciuda faptului că fusese premiat la Festivalul Enescu. În 1969, s-a propus numirea sa în Academia Română ca membru corespondent, dar a fost respins de Mihai Beniuc. Cuclin a rămas profund dezamăgit de acest refuz.

Dimitrie Cuclin a murit pe 7 februarie 1978, la 90 de ani, în urma unor complicații cardiace provocate de condițiile din timpul detenției.

Dimitrie Cuclin a fost un mare susținător al monumentalului în muzica simfonică, realizând un sistem simfonic impresionant, cu 25 de simfonii, dintre care unele au durat chiar și 6 ore. A compus și 6 opere:

• Soria (1911)
• Ad majorem feminae gloriam (1915)
• Traian și Dochia (1921)
• Agamemnon (1922)
• Bellerophon (1925)
• Meleagridele (1958)

De asemenea, a scris și un balet, Tragedie în pădure (1962), precum și sonate, sonatine, cvartete, madrigale, valsuri, piese corale, concerte pentru vioară, pian și melodii cu inspirație folclorică. Marea majoritate a creațiilor sale nu au fost interpretate, iar un catalog complet al pieselor sale nu a fost realizat. Cuclin este considerat un exponent al școlii franceze, având o influență clară de la César Franck și Vincent d’Indy.

Dimitrie Cuclin a fost și un autor prolific de manuale și tratate de teorie muzicală, printre care amintim:

• Tratat de forme muzicale (1934)
• Manuale de muzică pentru clasele I-V (diverse ediții)
• Tratat elementar de muzică (1946)

A publicat și 5 monografii teoretice muzicale și a susținut două comunicări importante la congrese internaționale.

Cuclin a fost și un scriitor prolific, având opere în limba română, engleză și franceză. Dintre lucrările sale literare, amintim:

• Destinée mystique. Poésies diverses (1919)
• Poems (ediție necunoscută)
• Doine și sonete (1932)
• Sofonisba: tragedie într-un prolog și trei acte în versuri (1945)

În domeniul poeziei, Dimitrie Cuclin a fost influențat de tradiția sonetului, despre care a avut teorii proprii, și a cultivat imagistica bogată, cu un ton adesea oratoric.

Dimitrie Cuclin este bine cunoscut pentru traducerea operelor lui Mihai Eminescu. Cea mai importantă realizare în domeniul traducerilor a fost volumul Poems (1938), care include traducerea celebrului poem „Luceafărul”. Traducerea sa a fost apreciată pentru fidelitatea și frumusețea literară, fiind reeditată ulterior. Cuclin a tradus și lucrări din Ovidiu, inclusiv primele două cărți ale Fastelor.