Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, publicist, diplomat și om politic român

Dimitrie Bolintineanu (n. 2 aprilie 1819 (1824?, 1826?), Bolintinul din Vale – d. 20 august 1872, București) a fost un poet, prozator, publicist, diplomat și om politic român.

Dimitrie Bolintineanu a fost al doilea fiu al machedonului Ienache Cosmand, care a fost arendaș, mic proprietar și subprefect, și al Anicăi Bolintineanu. Conform lui Nicolae Iorga, familia era de origine balcanică, fiind descrisă ca „un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor”. În 1829, familia se stabilește în București, iar Dimitrie devine elev al școlii Colțea. În 1831, rămâne orfan de ambii părinți și, nevoit să se întrețină singur, începe să lucreze în diverse slujbe funcționărești. În aceeași perioadă, studiază la „Sfântul Sava”, iar la sfârșitul anului 1835, pleacă la Paris cu o bursă, unde audiază cursurile unor profesori renumiți, precum Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz, la Collège de France.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Bolintineanu#/media/Fi%C8%99ier:Dimitrie_Bolintineanu_-_Foto01.jpg

Își începe cariera profesională ca copist și ulterior ca secretar la Ministerul Trebilor Dinăuntru. Ca poet, debutează în 1842 în „Curierul de ambele sexe” cu elegia O fată tânără pe patul morții, iar în 1847 publică primul său volum de versuri, Colecție din poesiile domnului D. Bolintineanu. În 1855 apare volumul Poesii vechi și nouă, care include elegii, balade, epistole, cântece și poeme. Printre alte volume importante se numără Legende și basme naționale în versuri (1858) și Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite (1865). De-a lungul vieții, a scris legende istorice, epopei, romane, jurnale de călătorie, fabule, satire, și lucrări de dramaturgie.

Dimitrie Bolintineanu a fost un participant activ la Revoluția de la 1848, conducând publicația „Poporul suveran”, unde promova idei revoluționare. După înfrângerea revoluției, a fugit în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în final, la Paris, unde și-a continuat studiile. A călătorit prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, Bulgaria și Turcia, descriind aceste experiențe în diverse publicații.

După revenirea în țară în 1859, s-a implicat activ în viața politică. La 12 octombrie 1863, a fost numit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. A demisionat din guvern la 19 iulie 1864, fiind ulterior numit de Alexandru Ioan Cuza membru al Consiliului de Stat.

După 1866, s-a retras treptat din viața politică, iar din 1871, sănătatea sa s-a deteriorat grav. În ciuda activității sale literare prodigioase, publicând peste 50 de volume de poezii, proză, legende istorice, biografii romanțate și jurnale de călătorie, Dimitrie Bolintineanu a murit în sărăcie, răpus de o boală necruțătoare.

Opiniile contemporanilor săi despre opera sa au fost împărțite. A. Densușianu l-a considerat unul dintre cei mai mari poeți lirici români, în timp ce Nicolae Iorga i-a contestat valoarea. Cu toate acestea, talentul său de versificator rămâne incontestabil, depășindu-i pe mulți dintre contemporanii săi.

Bibliografie

Stoica, Stan (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dimitrie_Bolintineanu