Current track

Title

Artist


Mureș: Încheierea ultimei ediții a Proiectului „Deschide-ți mintea, nu fi închis!” (Foto)

#Postat de on iunie 20, 2023

Încheierea ultimei ediții a Proiectului „Deschide-ți mintea, nu fi închis!”: odată cu încheierea anului școlar, s-a încheiat și cea de-a zecea ediție a  proiectului ,,DESCHIDE-ȚI MINTEA, NU FI ÎNCHIS!”, inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu  Penitenciarul Târgu Mureș.

În cadrul proiectului, peste 1.500 de elevi, de la 20 de licee din întregul județ şi-au exprimat dorința de a participa la activitățile desfășurate în parteneriat cu Penitenciarul Târgu Mureș, sub coordonarea structurii de prevenire a criminalității. În fiecare miercuri, sala mare a inspectoratului a fost neîncăpătoare pentru a găzdui liceenii din întreg județul, care au venit să primească o lecție specială, oferită de poveștile de viață ale unor tinere persoane, lipsite de libertate.

 

În cadrul acestui an școlar,  proiectul „Deschide-ți mintea, nu fi închis!” a avut un impact remarcabil, cu cel mai mare număr de beneficiari. Astfel, numărul participanților a depășit cu mult așteptările inițiale, fiind de peste două ori mai mare faţă de anii anteriori.

Succesul obținut se datorează implicării reprezentanților Penitenciarului, interesul crescut pentru calitatea proiectului determinându-i să suplimenteze numărul de deținuți implicați. Faptele acestora s-au concentrat asupra celor mai importante subiecte din timpurile noastre, pe paliera infracțională: traficul și consumul de substanțe psihoactive sau alcool, comportamentul agresiv, faptele de amenințare, șantajul online și conducerea vehiculelor fără permis sau sub influența alcoolului.

Rezonanța pe care proiectul a avut-o se poate remarca și prin atitudinea deținuților participanți, care s-au mobilizat pentru a contribui la conștientizarea elevilor asupra efectelor negative ce decurg din faptele antisociale comise.

Exemplificăm în acest sens faptul că unul dintre deținuți, eliberat condiționat, a continuat să participe la întâlniri cu elevii pentru a-și împărtăși sfaturile bazate pe experiența sa de viață.

Totodată, impactul proiectului asupra elevilor s-a evidențiat prin feedback-ul oferit în cadrul sesiunilor de întâlnire, dar și prin intermediul chestionarelor completate.

Poveștile de viață și întâlnirile cu cei care s-au confruntat cu experiențe negative, din domeniul infracționalității, au avut un rol foarte important în conștientizarea consecințelor alegerilor făcute.

Sursa: I.P.J. Mureș/COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *