Jurnal FM 
Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului
#Postat de Carmen Vintu on august 26, 2024
Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (1789) a fost votată pe 26 august 1789 de Adunarea Națională Constituantă din Franța și a servit ca prefață la Constituția din 1791.
Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului
Preambul: Reprezentanții poporului francez, reuniți în Adunarea Națională, considerând că ignoranța, uitarea sau disprețul față de drepturile omului sunt cauzele principale ale nenorocirilor publice și ale corupției guvernamentale, au decis să prezinte într-o declarație solemnă drepturile naturale, inalienabile și sacre ale omului. Scopul acestei declarații este să fie o referință constantă pentru toți membrii societății, reamintindu-le drepturile și îndatoririle, să asigure respectarea actelor puterii legislative și executive și să ofere un fundament simplu și incontestabil pentru plângerile cetățenilor, în vederea menținerii constituției și fericirii generale.
Adunarea Națională recunoaște și proclamă, în prezența și sub auspiciile Ființei Supreme, următoarele drepturi ale omului și ale cetățeanului:
Articolul 1: Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi; distincțiile sociale pot fi întemeiate doar pe utilitatea comună.
Articolul 2: Scopul oricărei asociații politice este conservarea drepturilor naturale și inalienabile ale omului: libertatea, proprietatea, securitatea și rezistența la opresiune.
Articolul 3: Principiul suveranității rezidă în mod esențial în națiune; nicio persoană sau instituție nu poate exercita o autoritate care nu emană în mod expres din aceasta.
Articolul 4: Libertatea constă în a face orice nu dăunează altora; limitele acestor drepturi pot fi stabilite doar prin lege.
Articolul 5: Legea are dreptul de a interzice doar acțiunile dăunătoare societății; ceea ce nu este interzis de lege nu poate fi împiedicat.
Articolul 6: Legea este expresia voinței generale; toți cetățenii au dreptul de a contribui la formarea acesteia, fie personal, fie prin reprezentanți; aceasta trebuie să fie aceeași pentru toți.
Articolul 7: Nicio persoană nu poate fi acuzată, arestată sau reținută decât în cazurile stabilite de lege și conform procedurilor prescrise de aceasta.
Articolul 8: Legea trebuie să stabilească doar pedepse necesare și nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi stabilite înainte de săvârșirea faptei.
Articolul 9: Orice om este prezumat nevinovat până la declararea vinovăției; orice tratament excesiv trebuie pedepsit de lege.
Articolul 10: Nicio persoană nu poate fi deranjată pentru opiniile sale, inclusiv religioase, atâta timp cât manifestarea lor nu tulbură ordinea publică.
Articolul 11: Libertatea de exprimare este unul dintre cele mai prețioase drepturi; fiecare cetățean poate vorbi, scrie și publica liber, fiind răspunzător pentru abuzurile acestei libertăți conform legii.
Articolul 12: Garantarea drepturilor omului necesită o forță publică; aceasta este instituită în beneficiul tuturor și nu pentru interesele private ale celor cărora le este încredințată.
Articolul 13: O contribuție comună este necesară pentru întreținerea forței publice și a cheltuielilor administrative; aceasta trebuie distribuită echitabil între toți cetățenii, în funcție de capacitățile lor.
Articolul 14: Cetățenii au dreptul de a verifica, fie personal, fie prin reprezentanți, necesitatea contribuției publice, să consimtă liber la aceasta și să urmărească utilizarea fondurilor colectate.
Articolul 15: Societatea are dreptul de a cere socoteală oricărui agent public pentru administrarea sa.
Articolul 16: Orice societate în care nu sunt asigurate garantarea drepturilor și separarea puterilor nu are constituție.
Articolul 17: Proprietatea este un drept inviolabil și sacru; nimeni nu poate fi privat de aceasta decât atunci când necesitatea publică o impune și cu o despăgubire prealabilă și justă.
Surse de inspirație și autorii Declarației
Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului din 1789 s-a inspirat nu doar din Declarația de Independență a Statelor Unite din 1776 și din Declarațiile Drepturilor elaborate de statele americane, ci și din principiile enunțate de vechile State Generale, remonstranțele Parlamentelor din Paris și Curtea de Ajutor, ideile fiziocraților și filozofilor secolului al XVIII-lea, precum Montesquieu, Rousseau, Voltaire și Condorcet. De asemenea, nemulțumirile exprimate în caietele din 1789 și numeroase broșuri ale vremii au contribuit la formularea acesteia.
Diverse proiecte au fost prezentate Adunării Naționale, iar textul final, influențat în mare parte de proiectul lui Champion de Cicé, a fost adoptat și votat pe 26 august 1789.
Conținutul și semnificația Declarației
Declarația, compusă din 17 articole precedate de un preambul, definește drepturile „imprescriptibile” ale omului, printre care libertatea sub toate formele sale, proprietatea, securitatea și rezistența la opresiune. Egalitatea este afirmată în fața legii și a impozitelor, iar suveranitatea este declarată ca rezidând în națiune, de unde emană toată puterea și autoritatea. Legea este expresia voinței generale, iar contribuțiile publice trebuie votate de reprezentanții poporului.
Declarația este considerată o lucrare de principiu cu anvergură universală, o chemare la libertate și fericirea generală. Chiar dacă Revoluția însăși a încălcat unele dintre principiile sale, Declarația rămâne un simbol puternic al drepturilor omului și un reper fundamental în istoria contemporană.
