De două ori oprit de polițiști, în Marginea.
#Postat de ASM Agency on februarie 11, 2019
O vorbă din bătrâni spune că dacă ești beat, trebuie să pleci acasă.
Un tânăr de 19 ani, de loc de prin județul Botoșani, a fost oprit ieri 10.02.2019, în jurul orei 06.00, pe DN 17 A de o patrulă a Poliției Rurală Marginea. Răspunzând întrebărilor oamenilor legii, aceștia au constatat că tânărul emana halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool în aerul expirat. Șoferul botoșănean a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe bilologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii i-au întocmit tânărului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul, sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cu soluționare procedurală.
Povestea nu se termină aici din păcate, pentru că același tânăr a fost oprit din nou de polițiști pe același DN 17 A , din comuna Marginea. A urmat același protocol cu testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest. De data aceasta au rezultat doar 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Era ora 09.45. Iar deplasare la spital, iar recoltare de probe biologice. Polițiștii l-au luat la întrebări, adică în loc să plece acasă încă se plimbă pe stradă ?
Tânărul le-a spus polițiștilor că deși luase la cunoștință după prima oprire, că nu mai are voie să circule pe drumurile publice în stare de ebrietate, a vrut să plece acasă la Botoșani însă s-a trezit pe același drum.
Pentru a preîntâmpina o altă eventuală întâlnire cu șoferul băut, polițiștii l-au încarcerat pentru 24 de ore, în arestul I.P.J. Suceava întocmindu-i un dosar penal ce va fi soluționat procedural. Având în vedere că tânărul de 19 ani nu poseda asigurare de răspundere civilă auto tip RCA, oamenii legii i-au reținut numerele de înmatriculare fiind sancționat contravențional conform prevederilor Legii numărul 132/2017.
Iulian Iustin Melinte, Suceava