Current track

Title

Artist


CRBL este un cântăreț, coregraf, dansator, actor, producător muzical și regizor român

#Postat de on iunie 30, 2021

Eduard Mihail Andreianu (n. pe 30 iunie 1978, Pitești), cunoscut sub numele de scenă CRBL (Compun Rime Bine Legate).
A devenit cunoscut în anul 2000 ca membru al trupei Simplu, cu care a lansat opt albume. Și-a început cariera solo în 2010 cu piesa „Românu’ n-are noroc” pentru care a obținut o nominalizare la premiile Romanian Music Awards din 2011.

CRBL Singing

CRBL a evoluat ajungând coregraf iubind muzica și dansul și realizând totul din pasiune. Proiectele actuale arată un artist ajuns la maturitate, hotărât să petreacă timp nu doar în fața camerelor de luat vederi și în lumina reflectoarelor, ci și în spatele scenei îndrumând și acționând asemeni unui mentor.
CRBL a participat la două ediții Dansez pentru tine.
În 2004 a reușit să deschidă propria sală de dans.
El a realizat coregrafii pentru artiști precum Marius Moga Cream Anda Adam Akcent Corina Andreea Bănică Nadine Andra sau B.U.G. Mafia.
Eduard este căsatorit cu Elena, coregrafa sa de la Dansez pentru tine, pe care a întâlnit-o în 2008.
Cei doi au o fiică numită Alesia Ecaterina, născută în 2010.
În vara anului 2020, CRBL s-a hotărât să-și schimbe viața la 180 de grade. Acesta și-a luat întreaga familie și s-au mutat în Spania.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *