Corneliu Moldovanu, poet, romancier, critic de teatru, gazetar românâ, director al Teatrului Național din București

Corneliu Moldovanu (născut Corneliu Vasiliu, 15 august 1883, Bârlad – 2 septembrie 1952, București) a fost poet, romancier, critic de teatru, gazetar și director al Teatrului Național din București, dar și Director General al Teatrelor. A fost membru fondator și, de două ori, președinte al Societății Scriitorilor Români.

Descendent din familia răzășească a Rășcanilor, Moldovanu a avut rădăcini literare solide: bunicul și doi unchi ai mamei sale au fost scriitori, iar unchiul Petre Rășcanu a fost profesor universitar la Iași. După școala primară în Bârlad, a urmat Liceul Internat din Iași (avându-l profesor pe Garabet Ibrăileanu), apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde i-a avut dascăli pe Titu Maiorescu, Ion Bianu și C. Rădulescu-Motru.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Moldovanu#/media/Fișier:Corneliu_Moldovanu.jpg

De-a lungul vieții, a ocupat diverse funcții: funcționar la Creditul Agricol, corector și reporter, pedagog, secretar și profesor la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică, susținând cursuri și conferințe despre literatura dramatică și istoria costumului.

Moldovanu a debutat în revista „Paloda” din Bârlad și a colaborat la numeroase publicații („Semănătorul”, „Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Universul”, „Viitorul” ș.a.). A publicat poezii, nuvele, cronici dramatice, volume de articole și a militat, prin presă, pentru cauza națională în timpul Primului Război Mondial.

Printre lucrările sale importante se numără volumele „Flăcări” (1907), „Cântarea Cântărilor” (1908), „Venus și Gioconda” (1912), „Fluturii” (1914), „Majestatea morții” (1918), „Purgatoriul” (1922) și culegeri de cronici precum „Autori și actori” (1920).

A contribuit și la dezvoltarea cinematografiei românești, fiind co-scenarist al filmului „Războiul pentru independență” (1912) și autor al scenariilor „Cetatea Neamțului” (1914) și „Oțelul răzbună” (1913). A tradus din Guy de Maupassant și Corneille.

Ca membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români (1921–1923, 1932–1936), Moldovanu a inițiat premii literare, pensii și ajutoare pentru scriitori, a sprijinit tinerii autori și a militat pentru drepturile lor. Sub conducerea sa, societatea a dobândit un teren valoros în București, iar în 1938 a co-inițiat proiectul Casei de Retragere și Pensiuni a Scriitorilor.

În calitate de director al Teatrului Național din București și de Director General al Teatrelor (1924–1926, 1927–1928, 1944), a modernizat repertoriul introducând autori precum Ibsen, Bernard Shaw sau Goethe. A sprijinit teatrul la sate, a inițiat turnee și a luptat pentru drepturile actorilor (salarii echitabile, ajutoare sociale). În 1944, în timpul bombardamentelor, a organizat evacuarea patrimoniului Teatrului Național, salvându-i colecțiile.

Distincții

• Premiul Național pentru Literatură (1923) – pentru romanul Purgatoriul
• Ordinul Național al Legiunii de Onoare (Franța, 1927)
• Premiul Național de Poezie (1933)

Corneliu Moldovanu rămâne o personalitate culturală complexă, care a îmbinat creația literară cu activitatea publicistică, regizorală și organizatorică, contribuind decisiv la afirmarea scriitorilor și la dezvoltarea vieții culturale din România.