Constantin Z. Buzdugan, poet, avocat, jurnalist și activist socialist român

Constantin Z. Buzdugan (n. 3 iulie 1870, Coasta Lupei, Nicorești, Tecuci, România – d. 21 decembrie 1930, Galați, România) a fost un poet, avocat, jurnalist și activist socialist român, cunoscut pentru traducerea imnului de stânga „Internaționala” în limba română, în 1907.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Z._Buzdugan#/media/Fișier:Constantin_Z._Buzdugan.jpg

Buzdugan s-a născut pe 3 iulie 1870 în satul Coasta Lupii, într-o familie de răzeși moldoveni. A urmat cursurile primare la Babadag și Gimnaziul Real din Tulcea, iar ulterior a studiat la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani și la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București. A continuat studiile universitare la Facultatea de Drept a Universității din București și, începând din 1902, a fost avocat în Baroul Covrului.

Buzdugan s-a alăturat mișcării socialiste încă din tinerețe. A fost, pe rând, prim-redactor al revistei literare Tinerimea unită, apărută într-un singur număr în martie-aprilie 1890, redactor la ziarul politic social-democrat Lucrătorul din Galați (1892-1893), redactor la revista Evenimentul literar din Iași (1892), redactor, alături de Theodor Voicu, al publicației literare Revista pentru toți, apărută la București (1892) și secretar de redacție la ziarul bucureștean Munca. A făcut parte din comitetul de redacție al Revistei de drept, sociologie și economie politică, apărută între 1898 și 1904, inițial la Paris și apoi la București. În 1902, Buzdugan a înființat, împreună cu Ion C. Frimu, Al. Ionescu și Dumitru Theodor Neculuță, ziarul socialist România Muncitoare.

După ce socialiștii au început colaborarea cu Partidul Național Liberal, Buzdugan a înființat la Galați, împreună cu Deodat A. Țăranu și Mihai Pastia, ziarul național liberal Votul universal, iar între 1906 și 1908 a fost conducătorul acestui ziar. La începutul anilor 1900, Buzdugan era unul dintre cei mai influenți socialiști români.

În perioada Primului Război Mondial, Buzdugan a fost implicat activ în ajutorarea refugiaților, făcând parte, alături de Z. Filotti, C. Rășcanu, M. G. Orleanu și Corneliu Botez, din conducerea „Comitetului pentru ajutorarea refugiaților”, înființat la 11 octombrie 1916.

Buzdugan a scris și poezii de inspirație creștină, cea mai celebră fiind Clopotele de Paști, melodizată de Nicu Alifantis. A tradus lucrări din autori francezi renumiți, precum Charles Baudelaire, Albert Samain, Victor Hugo, Paul Verlaine, Sully Prudhomme și Alfred de Musset.

În 1913, alături de G. Arămescu, Dr. Carnabel și I. Tohăneanu, a fondat la Galați Universitatea Populară, una dintre primele instituții de acest tip din România, fiind ani de-a rândul și conferențiar la aceasta.

Buzdugan a fost căsătorit cu Eliza Rosiade-Buzdugan și au avut împreună o fiică, Cornelia Buzdugan-Hașeganu. În casa lor se organiza un „Cenaclu artistic-literar”. C. Z. Buzdugan a fost, de asemenea, printre inițiatorii ridicării bustului lui Mihai Eminescu la Galați.

După moartea soției sale în 1921, Buzdugan a început să își piardă treptat vederea, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat. Pe 21 decembrie 1930, poetul a decedat.