Constantin Noica a fost un mare filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 4, 2021
Constantin Noica s-a născut la 12 iulie (stil vechi) 1909 în comuna Vitănești, județul Teleorman.
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924–1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
La data de 11 decembrie 1958, Constantin Noica a fost arestat, într-o perioadă în care mai mulţi intelectuali ai vremii, printre care îi amintim pe Dinu Pillat, Păstorel Teodoreanu, Alexandru Paleologu sau Nicu Steinhard, au fost băgaţi după gratii. Constantin Noica a fost acuzat de către comunişti de uneltire împotriva ordinii de stat, răspândirea de manuscrise cu caracter duşmănos şi a cărţilor legionarilor fugiţi din ţară, precum şi de ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii duşmănoase la adresa regimului. Practic filozoful era acuzat de faptul că a organizat seminarii în cadrul căreia a vorbit despre operele lui Goethe, Hegel, Cioran şi Eliade.
Acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare de muncă silnică, din care execută doar şase ani de detenţie la Jilava. După eliberare, Constantin Noica a petrecut câţiva ani în Bucureşti, după care ultima perioadă a vieţii a trăit-o la Păltiniş, lângă Sibiu. Până la decesul său din 1987, filozoful a fost atent monitorizat de securitatea comunistă.
Operă

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Noica_2.jpg
Opere antume
- 1934 – Mathesis sau bucuriile simple
- 1936 – Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant
- 1937 – De caelo
- 1940 – Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou
- 1943 – Două introduceri și o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a Criticei Judecării
- 1944 – Pagini despre sufletul românesc
- 1944 – Jurnal filosofic
- 1962 – Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica
- 1969 – Douăzeci și șapte de trepte ale realului
- 1969 – Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni si lucruri)
- 1970 – Rostirea filozofică românească
- 1973 – Creație și frumos în rostirea românească
- 1975 – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești
- 1975 – Despărțirea de Goethe
- 1978 – Sentimentul românesc al ființei
- 1978 – Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan.
- 1980 – Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului
- 1981 – Devenirea întru ființă, vol. I: Încercarea asupra filozofiei tradiționale; vol. II: Tratat de ontologie
- 1984 – Trei introduceri la devenirea întru ființă
- 1986 – Scrisori despre logica lui Hermes
Opere postume
- 1988 – De Dignitate Europae
- 1990 – Jurnal de idei
- 1990 – Rugați-vă pentru fratele Alexandru
- 1992 – Simple introduceri la bunătatea timpului nostru
- 1992 – Eseuri de duminică
- 1992 – Introducere la miracolul eminescian
- 1997 – Manuscrisele de la Cîmpulung
- 1998 – Echilibrul spiritual. Studii și eseuri (1929-1947))
Publicistică
- 1994 – Semnele Minervei, publicistică, volumul I, ediție de Marin Bucur
- 1996 – Între suflet și spirit, publicistică, volumul II, ediție de Marin Bucur
- 2003 – Moartea omului de mâine. Publicistică volumul III, ediție de Marin Bucur
- 2007 – Despre lăutărism
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 