Constantin Crișan, om de cultură, critic literar, epistolar, editor și traducător român

Constantin Crișan (n. 21 noiembrie 1939, Târgu Neamț – d. 30 octombrie 1996, București) a fost un om de cultură complex – critic literar, eseist, editor, traducător din literatura franceză și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cri%C8%99an#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_crisan.jpg

Tatăl său, Aurel Crișan (1882–1942), inginer geometru și veteran al Primului Război Mondial, a murit în urma complicațiilor provocate de o rană de război. Mama, Ecaterina Crișan (1898–1993), casnică, a crescut singură cei doisprezece copii, mulți dintre ei devenind personalități marcante ale vieții culturale. Unica fiică a lui Constantin Crișan, Cora Catrina, este o apreciată violonistă, cunoscută pe scenele din țară și din străinătate.

După absolvirea liceului la Piatra Neamț (1956), Crișan a urmat cursurile Facultății de Filologie din Iași (licențiat în 1960), iar în 1974 și-a susținut doctoratul la București, cu teza Introducere la o sociologie a literaturii comparate. Poliglot și intelectual rafinat, stăpânea limbile franceză, italiană, engleză, rusă și spaniolă.

A avut o carieră diversă: profesor de liceu la Urziceni (1960–1963), corespondent pentru relațiile francofone la IRRCS (1963–1967), cronicar literar și șef al redacției literare a Televiziunii Române (1967–1970), redactor-șef de secție la Revista Română (1978–1986). S-a pensionat în 1986 din motive medicale.

A fost membru al mai multor organizații culturale, printre care: Centrul Internațional de Studii Poetice din Bruxelles, Societatea Poeților și Artiștilor din Franța, Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Internațională de Literatură și Fenomenologie, PEN Club Belgia, dar și membru în juriile unor premii internaționale de poezie. A predat cursuri de estetică și sociologia receptării la Conservatorul Național din București (1971–1972).

A editat și comentat opere ale unor autori importanți, printre care Alexandru Caludian (1972), Nichita Stănescu (Frumos ca umbra unei idei, 1985; Cărțile sibiline, 1995) și Horia Groza (1995). A tradus lucrări ale lui Robert Escarpit, Urmuz și Ahile Emilianides, precum și texte din literatura română în limba franceză – între acestea, volume semnate de Mircea Dinescu și Eugen Cizek.

A fost coautor al volumelor Sinteze de literatură română (în colaborare cu Alexandru Piru, 1978, 1981), Trepte de civilizație românească (1983) și Cahiers Georges Perec (1987). A semnat scenarii de teatru, precum Respirări de Nichita Stănescu (Teatrul Mic, 1987) și adaptări pentru scenă ale unor texte de Pierre de Boisdeffre și Marguerite Duras.

După 1989, a fondat Liga România–Franța și revista Lumea de mâine, Centrul Național de Acțiune Francofonă și Societatea Academică Europeană „Corespondențe”. A fost profesor de estetică la mai multe instituții de învățământ superior din București.

Constantin Crișan a fost un spirit neliniștit, mereu în căutarea ideilor noi, interesat de raportul dintre artă, viață și comunicare. A formulat conceptul de bioestetică, pe care o definea ca o „filosofie practică a literaturii”, o punte între scriitor și cititor, o complicitate creatoare între cele două conștiințe.

A întreținut o corespondență bogată cu mari gânditori și scriitori ai secolului XX, precum Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Constantin Noica și Léopold Sédar Senghor.

Lucrări proprii (selectiv)

• Ieșirea din metaforă, Editura Cartea Românească, 1972

• Eseu despre personalitate, Editura Albatros, 1972

• Memorial invers, Editura Sport-Turism, 1976

• Confesiuni esențiale, Editura Cartea Românească, 1977

• Nostalgia comunicării, Editura Dacia, 1978

• Sociologie și bioestetică, Editura Eminescu, 1987

• Epistole. Eseu despre moartea viguroasă, Editura Vinea, 1996

• Eminescu versus Dumnezeu, Editura Eminescu, 1999

În colaborare

• Literatura română în lume, Editura Meridiane, 1969

• Sinteze de literatură română (I–II), Editura Didactică și Pedagogică, 1974–1981.